Transportatorii low-cost din Europa vor să câștige cote de piață în timp ce rivalii se restructurează

Transportatorii low-cost din Europa vor să câștige cote de piață în timp ce rivalii se restructurează
scris 27 aug 2020

Într-un moment în care pandemia de coronavirus afectează companiile aeriene din întreaga lume, transportatorii low-cost din Europa, inclusiv Ryanair Holdings Plc și Wizz Air Holdings Plc, analizează posibilitatea extinderii flotelor lor, transmite Bloomberg.

Wizz Air, a treia mare companie aeriană low cost din Europa după Ryanair și EasyJet Plc, a anunțat că va continua să își extindă flota de aioane, în contrast cu companiile aeriene tradiționale din întreaga lume care caută să amâne preluarea avioanelor comandate producătorilor Airbus SE și Boeing Co. La rândul său Ryanair, care s-a opus pachetelor de sprijin acordate unor mari transportatori aerieni precum Air France-KLM și Deutsche Lufthansa AG, a anunțat că va analiza posibilitatea de a comanda un număr suplimentar de avioane Boeing 737 Max, atunci când acest avion va fi autorizat să zboare din nou, scrie Agerpres.

Recolta slabă de rapiță din Europa pune în pericol oferta mondială CITEȘTE ȘI Recolta slabă de rapiță din Europa pune în pericol oferta mondială

Aceste evoluții diferite ar putea modifica clasamentul transportatorilor europeni în următorii ani, pe măsură ce Ryanair va urca câteva poziții și în jurul anului 2023 ar putea să ajungă imediat după liderul Lufthansa.

O posibilă explicație este aceea că transportatorii low-cost sunt în prezent într-o poziție mai bună decât companiile aeriene tradiționale deoarece au intrat în pandemia de Covid-19 cu rezerve de lichidități semnificativ mai mari. În plus, companiile low-cost se bazează pe cursele pe distanțe scurte de tip point-to-point, care potrivit estimărilor Asociației Internaționale de Transportat Aerian (IATA) ar urma să fie primele care își vor reveni după criză. În contrast, călătoriile pe distanțe lungi, de care depind transportatorii tradiționali, ar putea să își revină abia în 2024, estimează IATA.

"După ce criza va trece și va izbucni un război al prețurilor, Ryanair și Wizz vor fi în prima linie a unui proces de consolidare și expansiune care va dura între trei și cinci ani, pe măsură ce rivalii din jurul lor se vor restructura", susține Mark Manduca, analist la Citi în Londra.

viewscnt
Afla mai multe despre
low-cost
ryanair