Cu mai bine de patru luni înainte ca Institutul de Culoare Pantone să anunțe culoarea anului 2026, compania Behr a dezvăluit culoarea anului viitor pentru designul de interior.
Se numește “Hidden Gem” și este o nuanță de jad cu tonuri fumurii, poziționată între albastru și verde. A fost aleasă pentru versatilitatea ei și pentru echilibrul pe care îl aduce între culorile neutre și cele săturate.

Numele “Diamant ascuns” sugerează discreție și rafinament, culoarea este ideală atât pentru locuințe cât și pentru spații comerciale sau birouri.
Hidden Gem funcționează ca nuanță de fundal inspirată de natură, dar și ca accent în proiecte punctuale.

Reprezentanții companiei spun că alegerea unei culori anuale nu este doar o decizie estetică, ci și una culturală. Hidden Gem vine într-un moment în care tot mai mulți oameni caută confort, claritate și coerentă în locurile în care locuiesc sau lucrează. Culoarea este gândită că un răspuns la această nevoie.
Un sondaj comandat de Behr arată că peste 80% dintre americani preferă culori atemporale în locul celor stridente. Hidden Gem este poziționată că o alegere sigură și adaptabilă, care nu va părea învechită după câțiva ani. Aproximativ două treimi dintre respondenți spun că nuanță le inspiră calm și că ar fi potrivită pentru locuința lor.
Paleta de culori Behr pentru anul 2026 mai conține tonuri calde, pasteluri stinse și nuanțe saurate. Se regăsesc în această selecție nume precum Baronial Brown, Dainty Lace, Rodeo Tan sau Beehive. Fiecare culoare poate fi utilizată singură sau în combinații, în funcție de context.
Erika Woelfel, vicepreședinra departamentului de culoare și servicii creative din cadrul Behr, spune că Hidden Gem exprimă claritate și calm. Culoarea a fost aleasă pentru că poate crea o atmosfera stabilă și coerentă, dar și pentru că poate adapta orice spațiu la nevoile actuale ale celor care îl folosesc.

Hidden Gem vine după ani în care Behr a alternat nuanțe neutre cu alegeri mai curajoase.
În 2023, Behr a ales Blank Canvas, o nuanță apropiată de alb. În 2024, a urmat Cracked Pepper, un ton de negru intens. În 2025, Rumors a fost o alegere îndrăzneață, un roșu săturat și neașteptat. Hidden Gem vine că o soluție de mijloc – nu este neutră, dar nici dominantă.
Echipa de selecție a vrut să propună o culoare care să fie utilă, dar care să nu pară lipsită de personalitate. Hidden Gem se potrivește în camere de zi, holuri, dormitoare, bucătării sau spații de lucru. Nu este limitată de stil – poate fi folosită atât în interioare moderne, cât și în case cu decor clasic. Asta o face utilă pentru designeri, dar și pentru cei care își amenajează singuri locuințele.
Designerii o consideră o alegere stabilă și ușor de combinat, un exemplu fiind Katie Cunningham, arhitect și designer, care a declarat pentru Architectural Digest că Hidden Gem poate fi aplicată pe mobilier de bucătărie sau că accent în încăperi mari. Ea a folosit nuanțe asemănătoare în proiecte anterioare și recomandă combinarea cu alamă, nichel sau lemn masiv. Asocierile cu alb cald și tonuri de pământ funcționează bine.

Anne McDonald, specializată în case de tip Craftsman, vede Hidden Gem că o opțiune bună pentru tâmplărie și mobilier fix. O recomandă pentru sufragerii sau băi și spune că ar merge bine cu mobilier vechi, tapet discret și combinații clasice de culori.