DOCUMENT Un nou pas în lansarea Pieței de Creștere pentru IMM-uri

Cadrul de reglementare pentru Sistemul Multilateral de Tranzacționare a fost aprobat de supraveghetorul pieței.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
DOCUMENT Un nou pas în lansarea Pieței de Creștere pentru IMM-uri

Sursa foto: BVB

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a avizat noul Cod al Sistemului Multilateral de Tranzacționare (SMT), un cadru de reglementare care redefinește arhitectura pieței și creează Piața de Creștere pentru IMM, un nou segment dedicat companiilor aflate în etapa de dezvoltare și accelerare.

Noul document aliniază piața administrată de BVB la modelele europene dedicate finanțării companiilor mici și mijlocii, printr-un cadru mai clar, mai riguros și orientat către dezvoltare. Lansarea operațională a Pieței de Creștere va avea loc ulterior, după finalizarea etapelor tehnice și operaționale necesare.

Acțiunile Biofarm, suspendate de la tranzacționare. Este iminent anunțul inițierii procedurii de retragere a acționarilor, în contextul dobândirii pachetului majoritar de poloonezii de la Zakłady Farmaceutyczne Polpharma CITEȘTE ȘI Acțiunile Biofarm, suspendate de la tranzacționare. Este iminent anunțul inițierii procedurii de retragere a acționarilor, în contextul dobândirii pachetului majoritar de poloonezii de la Zakłady Farmaceutyczne Polpharma

Codul aprobat de ASF organizează Sistemul Multilateral de Tranzacționare în 3 piețe distincte: Piața de Creștere pentru IMM – dedicată companiilor aflate în expansiune, Piața de Bază (AeRO Market) – destinată emitenților care nu sunt încadrați în Piața Creștere și SMT Internațional – dedicată instrumentelor financiare admise la tranzacționare pe piețe reglementate sau SMT echivalente din alte jurisdicții.

“Noul Cod al Sistemului Multilateral de Tranzacționare reprezintă un pas strategic în dezvoltarea pieței de capital din România. Prin crearea Pieței de Creștere oferim IMM-urilor, coloana vertebrală a economiei românești, și companiilor cu potențial un parcurs clar către finanțare, vizibilitate și maturizare, iar investitorilor un cadru bazat pe transparență, guvernanță corporativă și standarde ridicate de calitate”, spune Remus Vulpescu, Director General al Bursei de Valori București „Alinierea Bursei de Valori București la comunitatea europeană a Piețelor de Creștere reconfirmă angajamentul nostru de a construi o piață de capital modernă, competitivă și conectată la cele mai bune practici internațional.”

Chimcomplex - pierdere de peste 10 milioane euro la jumătatea anului. Compania reclamă concurența acerbă din piața europeană a produselor din China și Coreea de Sud, precum și cererea intrrnă anemică CITEȘTE ȘI Chimcomplex - pierdere de peste 10 milioane euro la jumătatea anului. Compania reclamă concurența acerbă din piața europeană a produselor din China și Coreea de Sud, precum și cererea intrrnă anemică

Piața de Creștere introduce un model modern de admitere și monitorizare construit în jurul calității emitentului și al încrederii investitorilor, ținând cont de următoarele aspecte: model de scoring pentru admitere, accent pe guvernanța corporativă, transparență financiară consolidată, monitorizare continuă a emitentilor și rol îmbunătățit pentru Consultantul Autorizat.

Companiile vor putea atrage finanțare prin emisiuni de acțiuni sau obligatiuni, atât prin oferte publice, cât și prin plasamente private, beneficiind de o platformă dedicată dezvoltării și pregătirii pentru accesul ulterior pe Piața Reglementată.

MedLife face o nouă achiziție în vestul țării CITEȘTE ȘI MedLife face o nouă achiziție în vestul țării

Încadrarea emitenților pe Piața de Creștere se va realiza pe baza unui model de scoring prevăzut în Cod, care evaluează atât îndeplinirea cerințelor obligatorii, cât și elemente suplimentare precum guvernanța corporativă, transparența si maturitatea organizatională.

Actualizarea Codului face parte din strategia BVB de modernizare a pieței locale de capital și se aliniază practicilor europene privind dezvoltarea piețelor dedicate IMM-urilor, oferind antreprenorilor un mecanism de finanțare mai competitiv și investitorilor un cadru cu standarde sporite de transparență, disciplină și monitorizare. Prin crearea Pieței de creștere, BVB se va alinia la cele mai recente practici europene.

Prefab – recuperare importantă în T2 CITEȘTE ȘI Prefab – recuperare importantă în T2

Piața de Creștere va beneficia de un indice de referință dedicat, alcătuit inițial din cei mai reprezentativi emitenți de pe AeRO Market care vor opta pentru reîncadrarea pe Piața de Creștere și vor îndeplini criteriile aplicabile. Indicele va putea constitui baza pentru dezvoltarea ulterioară a unor produse de investiții care să urmărească performanța acestuia, inclusiv ETF-uri.

Pe Piața de Creștere intrarea se va face prin intermediul unui Consultant Autorizat, condiția fiind un free-float de minimum 10% din totalul acțiunilor, format din cel puțin 30 de acționari diferiți. Capitalizarea anticipată a free-float trebuie să fie cel puțin echivalentul a 250.000 de euro.

Hidroelectrica, “underweight”. Vindeți! Barclays urcă puternic prețul-țintă, dar menține recomandarea de vânzare, citând riscuri politice și de reglementare. Scenariul pozitiv și cel negativ GRAFIC CITEȘTE ȘI Hidroelectrica, “underweight”. Vindeți! Barclays urcă puternic prețul-țintă, dar menține recomandarea de vânzare, citând riscuri politice și de reglementare. Scenariul pozitiv și cel negativ GRAFIC

Compania trebuie ca în precedenții 3 ani să nu fi făcut obiectul procedurii generale a insolvenței sau a concordatului preventiv.

În cazul emisiunilor de obligațiuni corporative, valoarea minimă a unei emisiuni trebuie să fie de 200.000 de euro și numărul minim de obligatari este de 20.

Emitenții de pe Piața de Creștere vor face raportările într-un format electronic standardizat. Aceștia sunt obligați să utilizeze sistemul de raportare IRIS pentru transmiterea și publicarea rapoartelor.

Documentul este disponibil AICI.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2588 -0.00010.00 %
1 USD4.5161 +0.0084+0.19 %
1 GBP6.1316 -0.0113-0.18 %
1 CHF5.6046 -0.0040-0.07 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite