Compania canadiană Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold), proprietara proiectului aurifer de la Rovina, al doilea ca mărime din Europa, a anunțat că a făcut noi pași pentru continuarea acestui proiect și anticipează aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) în trimestrul al treilea.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
"În prezent, compania finalizează proiectul Planului Urbanistic Zonal (PUZ) și se așteaptă să îl depună în următoarele săptămâni. Compania anticipează că dezbaterea publică a proiectului va avea loc undeva la începutul trimestrului al doilea, iar aprobarea PUZ-ului este estimată în trimestrul al treilea", a anunțat compania.
CITEȘTE ȘI Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmenteTotodată, compania canadiană a anunțat că valoarea actualizată netă (VAN) a proiectului a fost majorată cu 41%, la 630 de milioane de dolari, conform Studiului de Fezabilitate actualizat.
Mina de la Rovina se află la 17 kilometri de concesiunea minieră Certej, deținută de canadienii de la Eldorado Gold, și la aproximativ 50 kilometri de Roșia Montană, proiect dezvoltat de Gabriel Resources.
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Marius Coman, IoT Country Sales Manager Vodafone România: Eficiența operațională este unul dintre lucrurile pe care companiile le au în vedere atunci când își doresc să implementeze soluții de IoTVara trecută, compania a primit aviz de oprtunitate din partea Consiliului Județean Hunedoara pentru acest proiect. Anterior, compania a primit aprobarea autorităților române pentru inițierea Evaluării Strategice de Mediu (SEA) aferentă acestui proiect.
După aprobarea PUZ, compania va începe procedurile pentru finalizarea Evaluării de Mediu.
În noiembrie anul trecut, activiștii de mediu au anunțat că au blocat proiectul aurifer de la Rovina, județul Hunedoara, deținut de compania canadiană Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold). Compania nu a comentat aceste informații.