Explică acum decizia, pentru Profit.ro, prin dificultăți legate de finanțare.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
"Din cauza situației dificile legată de noile runde de finanțare din UE (lipsa investitorilor americani, războiul în desfășurare), am decis să amânăm proiectul până când situația se va inversa semnificativ", a declarat pentru Profit.ro managerul ucrainean care a fondat compania, Roman Kurashev.
În martie 2024, Ussuri Capital anunța că vrea să construiască o fabrică de oțel, cu emisii reduse de carbon, în România.
Cheltuielile de capital pentru prima etapă erau estimate la 160 de milioane de euro, iar pentru cea de-a doua etapă, la 700-800 de milioane de euro, conform datelor prezentate atunci de Profit.ro.
Uzina urma să fie finalizată în perioada 2027-2030.
La scurt timp de la anunțul proiectului, Roman Kurashev aducea noi detalii despre investiție, într-o discuție cu Profit.ro, și preciza că aceasta urma să fie construită foarte aproape de portul Constanța, pentru a beneficia de aprovizionarea cu materii prime și de oportunitățile de export.
"Pentru prima etapă CAPEX, de circa 160 de milioane de euro, suntem în faza de dezvoltare și lucrăm atât la structura de capital a tranzacției (capital propriu - datorie, surse de finanțare), cât și la locație. Ținta noastră este să fim aproape de portul Constanța, din cauza aprovizionării cu materii prime (bobine laminate la cald) și a oportunităților de export, dar nu este încă fixată și poate se vor lua în considerare și alte oportunități", spunea atunci Roman Kurashev.
Dacă runda de capital va fi ridicată în următoarele luni, planul companiei este să pună în funcțiune instalația în termen de 24-30 de luni, în funcție de obținerea autorizațiilor și alte probleme, mai anunța managerul.
În septembrie 2024, Ussuri Capital a intrat oficial în procesul de atragere a unei finanțări de 60 de milioane de euro pentru a finanța prima fază de construcție a oțelăriei.
Ussuri Capital, firmă de investiții axată pe proiecte de dezvoltare în industria siderurgică care utilizează tehnologii ecologice, a fost fondată de Roman Kurashev (foto), anterior cu funcții de conducere în afaceri B2B, precum Kovalska Industrial Group (Ucraina), unde a ocupat funcția de director comercial.

Din 2006 până în 2021 a deținut diverse roluri de strategie și comerciale senior la Metinvest Holding, unul dintre cei mai mari producători de oțel și furnizori de peleți din Europa, relevă datele analizate de Profit.ro.
A fost co-fondator/investitor și director neexecutiv al Grupului Kovlar (2016-2022), cel mai mare furnizor ucrainean de soluții de protecție împotriva incendiilor, și director general și, ulterior, membru al consiliului de administrație și director neexecutiv al Centrului de Construcții din Oțel din Ucraina (2013-2021).













