Guvernul a alocat Ministerului Comunicațiilor, la ultima rectificare bugetară, 75,5 milioane de lei pentru majorarea capitalului social al Companiei Naționale Poșta Română (CNPR).
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Ministerul deține 75% din acțiunile companiei, restul titlurilor revenind Fondului Proprietatea.
În luna septembrie a acestui an, președintele Consiliului Concurenței a anunțat că la Poșta Română va fi operată o majorare a capitalului social de aproximativ 50 de milioane de euro. Prin rectificare, suma alocată ministerului pentru majorarea capitalului este însă de 75 milioane lei.
Infuzia de capital va acoperi datoriile companiei la bugetul de stat, inclusiv amenzile primite de la Consiliul Concurenței în ultimii 5 ani, precum și sumele pe care operatorul le-ar putea plăti în urma investigației derulate de Comisia Europeană, la solicitarea autorităților române, pe tema ajutoarelor de stat, a afirmat atunci șeful Consiliului Concurenței
Chirițoiu a precizat că ponderea celor doi acționari acționari ai Poștei în structura acționariatului va râmâne nemodificată.
“Pregătim o capitalizare a Poștei Române, care va primi bani de la stat. La operațiune va participa și Fondul Proprietatea. Acești bani vor acoperi amenzile aplicate companiei de Consiliul Concurenței și posibilele amenzi pe care Comisia Europeană le va aplica operatorului în cazul sumelor încasate de la stat pentru distribuția pensiilor și compensațiile acordate foștilor salariați în urma concedierilor colective. Aceste compensații au fost plătite din bugetul statului, iar Comisia Europeană analizează, la solicitarea statului român, dacă sumele se încadrează sau nu, din punct de vedere legal, în categoria ajutoarelor de stat”, a afirmat Chirițoiu în data de 17 septembrie la un seminar organizat în Sinaia.
CITEȘTE ȘI Tinmar intră pe piața consumatorilor casnici de electricitate cu discounturi de până la 30% și vrea 1 milion de cliențiEl a adăugat că Poșta Română, pe pierderi în ultimii 5 ani, a trecut sub noua conducere printr-un proces de echilibrare financiară, fapt ce a condus la “intrarea companiei pe break-even (veniturile sunt egale cu cheltuielile – n.r.)”.
“Cuantumul total al datoriilor Poștei la stat, inclusiv sancțiunile Consiliului Concurenței, și amenda pe care compania ar putea s-o primească de la Comisia Europeană pe tema ajutoarelor de stat îl estimez la circa 50 milioane de euro. În varianta optimistă, acești bani ar putea să intre în conturile companiei în octombrie, la următoarea rectificare bugetară”, a spus președintele Consiliului Concurenței.
El a adăugat că statul vrea “să limpezească” situația financiară a Poștei Române și s-o pregătească pentru listare, fără cedarea controlului, operațiunea care ar putea avea loc în cursul anului viitor, într-o variantă optimistă.
Poșta Română este cel mai mare jucător de profil și a consemnat anul trecut afaceri de 1,08 miliarde de lei, în scădere cu 4,2% față de anul precedent, și o pierdere netă de 33,01 milioane de lei, de la un profit net de 22,9 milioane de lei în 2014.
CITEȘTE ȘI Cât sens mai are cumpărarea unui smartphone de top?Pierderea a fost provocată de aplicarea de către Consiliulu Concurenței, în decembrie 2015, a unei amenzi de 33,1 milioane de lei (7,4 milioane de euro) pentru că operatorul postal nu și-a îndeplinit unele obligații impuse de instituție în urma unei investigații finalizate în 2010 și pentru care a fost sancționată cu 103,4 milioane de lei.
Înainte de notificarea amenzii, operatorul poștal național a anunțat, în luna februarie a acestui an, un proft brut preliminar de 19,8 milioane de lei.
Poșta Română a înregistrat, în primele șase luni ale acestui an, un profit brut de 19,6 milioane de lei (4,4 milioane de euro), în creștere cu 5% față de perioada similară a anului trecut.
În bugetul de venituri și cheltuieli al companiei pentru acest an este prevăzut un rezultat brut pozitiv de 4 milioane de lei, la aafaceri de peste un miliard de lei.