Nevoie tot mai mare de consultanță juridică în contexte economice tot mai complexe

Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Nevoie tot mai mare de consultanță juridică în contexte economice tot mai complexe

Reforma fiscală, reformele legate de PNRR și digitalizarea administrației ar urma să aibă în 2026 cel mai puternic impact asupra mediului economic și asupra societății în general, este de părere profesorul Mihai HOTCA, fondatorul Hotca Neagu Sitaru & AsociațiiPentru mediul juridic, noile reglementări și măsuri înseamnă o perioadă de adaptare la schimbările legislative și o creștere a nevoii de consultanță juridică în contexte economice tot mai complexe.

Strict în ceea ce privește propria activitate, Mihai HOTCA își propune ca anul acesta să reediteze, alături de colegii coautori, două cărți care s-au bucurat de o bună primire în rândul profesioniștilor Dreptului și al oamenilor de afaceri: „Infracțiuni prevăzute în legi speciale” și „Ghidul omului de afaceri”. Asta după ce printre realizările care îi vor aminti mereu cu bucurie de 2025 se numără apariția în cinematografe a filmului său „Gașca de la Drept”.

Cum a fost pentru dumneavoastră 2025 pe plan profesional – și chiar și personal dacă vreți să dezvăluiți câteva detalii – comparativ cu așteptările pe care le aveați la început de an? Care sunt principalele lucruri datorită cărora vă veți aminti cu plăcere de 2025 și care au fost, dimpotrivă, câteva aspecte neplăcute?

În general, 2025 a fost unul cu multe provocări și evenimente speciale, dintre care unele au avut caracter impredictibil. A fost un an în care am avut ocazia să lucrez la anumite proiecte și, totodată, să consolidez colaborări importante. Pe plan profesional, unele proiecte s-au concretizat mai bine decât anticipam, iar acest lucru a fost, fără îndoială, una dintre satisfacții. Pe plan personal, a fost un an în care am încercat să păstrez un echilibru între ritmul profesional și timpul pentru familie și pentru activitățile care îmi dau energie.

Printre amintirile neplăcute, menționez schimbările de legislație adoptate în stil pompieristic sau heirupistic, izvorâte din cazuri mediatizate sau ca reacție față de anumite hotărâri ale instanței supreme.

Una dintre amintirile speciale ale anului 2025 este apariția în cinematografe a filmului „Gașca de la Drept”, în octombrie 2025.

Care sunt principalele lucruri – eventual proiecte sau cărți noi – pe care vi le propuneți pentru 2026?

Îmi propun să consolidez ceea ce a fost cu adevărat benign și să progresez, să pot satisface în mod rezonabil așteptările clienților. Pentru anul 2026, alături de colegii coautori, ne-am propus reeditarea, în ediții revăzute și adăugite, a două cărți care s-au bucurat de o bună primire în rândul profesioniștilor Dreptului și al oamenilor de afaceri. Este vorba de lucrările „Infracțiuni prevăzute în legi speciale” și „Ghidul omului de afaceri”.  

Ce aspecte geo-politice, sociale, economice sau chiar legate de dezvoltarea tehnologică vă așteptați să aibă anul acesta cel mai mare impact asupra activității juridice din România în general și asupra activităților dumneavoastră în special?

Cred că activitatea juridică din România va fi influențată anul acesta de mai multe evoluții care vin și din zona geopolitică și din cea economică sau tehnologică.

În primul rând, contextul geopolitic regional rămâne un factor important. Instabilitatea generată de conflictele din Ucraina și proximitatea Europei și reconfigurările de securitate la nivel european influențează direct mediul economic, investițiile și politicile publice. Toate acestea se reflectă inevitabil și în activitatea juridică, prin noi reglementări, prin adaptarea cadrului legislativ și printr-o atenție sporită asupra domeniilor sensibile, precum energia, infrastructura sau securitatea economică.

În al doilea rând, cred că presiunea asupra bugetelor publice, reformele fiscale și implementarea unor politici europene vor genera schimbări legislative importante, ceea ce înseamnă că profesioniștii Dreptului vor trebui să fie foarte atenți la dinamica normativă și la aplicarea noilor reguli.

Un alt factor cu impact tot mai vizibil este dezvoltarea tehnologică, în special inteligența artificială și digitalizarea proceselor administrative și juridice. Aceste transformări vor schimba modul în care lucrăm, modul în care analizăm informația juridică și chiar modul în care sunt organizate anumite proceduri. În același timp, ele ridică și noi întrebări legate de responsabilitate, protecția datelor sau etica utilizării tehnologiei.

În ceea ce privește activitatea mea, cred că toate aceste evoluții vor produce o nevoie de adaptare rapidă la schimbări și o atenție constantă la contextul mai larg în care funcționează sistemul juridic. Până la urmă, Dreptul este parte a unor transformări economice, tehnologice și sociale mult mai ample.

Dar dintre legile/reglementările care ar urma să apară în 2026 în România și despre care se știe deja, care credeți că vor avea cel mai mare impact asupra mediului economic sau asupra societății în ansamblul ei? 

Dacă luăm în considerare ceea ce s-a anunțat, cred că impactul cel mai puternic asupra mediului economic și asupra societății va veni din trei direcții principale: reforma fiscală, reformele legate de PNRR și digitalizarea administrației.

Pachetul de măsuri fiscal-bugetare va avea probabil cel mai vizibil impact. De asemenea,

reformele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență vor continua să genereze schimbări legislative importante, inclusiv în domenii precum guvernanța companiilor de stat, sistemul de pensii sau modernizarea administrației publice. Aceste reforme sunt esențiale nu doar pentru accesarea fondurilor europene, ci și pentru modernizarea unor sectoare structurale ale economiei. Un impact semnificativ pentru mediul de afaceri îl va constitui, de asemenea, pachetul de relansare economică.

Foarte probabil, 2026 va fi marcat mai ales de legislație orientată spre stabilizarea finanțelor publice și modernizarea economiei. Pentru mediul juridic, acest lucru înseamnă o perioadă de adaptare la schimbările legislative și, în același timp, o creștere a nevoii de consultanță juridică în contexte economice tot mai complexe.

Care este convingerea cea mai puternică pe care o au clienții dumneavoastră în această perioadă?

Greu de spus. Cred totuși că mulți dintre ei vor mai multă predictibilitate, o doză mai consistentă de umanism în relațiile sociale și, fără îndoială, pace.

Dintre cursurile pe care le predați, care stârnesc în prezent cel mai mare interes din partea studenților dumneavoastră? S-a schimbat ceva din acest punct de vedere față de anii din urmă? În vremea studenției dumneavoastră care sunt cursurile care vă pasionau cel mai mult?

În prezent, predau două cursuri: Drept penal și Drept penal al afacerilor. Primul este pentru studenți, iar al doilea este destinat masteranzilor. Fiind materii care fac parte dintre cele importante atât din punct de vedere practic, cât și din perspectiva accederii în diferitele profesii juridice, cele două discipline de studiu au rămas în continuare relevante. Când eram student, am fost atras de Dreptul comercial, Dreptul penal, Dreptul civil și Psihologia judiciară.

Dar dumneavoastră ce cursuri predați cu cea mai mare plăcere?

Mie îmi plac la fel ambele materii pe care le predau.

Dacă ați fi student azi și ar fi să alegeți un domeniu de expertiză, care ar fi acela și de ce?

Dacă aș putea da timpul înapoi, cred că aș alege să studiez, în paralel cu Dreptul, Psihologia, deoarece o consider foarte importantă pentru un jurist. Psihologia îl ajută pe jurist, dar și pe orice profesionist, să înțeleagă oamenii, de ce sunt ei atât similari, uneori, sau diferiți, alteori, și să relaționeze la un nivel calitativ foarte înalt.

Pentru teza de doctorat ați optat pentru tema Bancruta frauduloasă. Cărui fapt se datorează acestă alegere?

Am ales tema Bancruta frauduloasă pentru că a presupus o cercetare științifică interdisciplinară – Drept penal, Drept civil, Drept comercial și Elemente de procedură.  

Cum priviți, și ca avocat – deci potențial angajator – și ca profesor studenții la Drept și proaspeții absolvenți din punct al nivelului de pregătire și al pasiunii pentru această profesie? Există suficient personal bine pregătit în domeniu sau și aici, ca în multe alte industrii sau domenii de activitate, sunt probleme de deficit?

Privind lucrurile atât din perspectiva profesorului, cât și din cea a avocatului care interacționează cu tineri aflați la început de carieră, cred că generațiile recente de absolvenți de Drept au, în general, un potențial foarte bun. Sunt mai conectați la informație, au acces la resurse academice și profesionale mult mai variate decât generațiile anterioare și, în multe cazuri, au o deschidere mai mare către domenii noi.

În același timp, remarc că diferența dintre pregătirea teoretică și cerințele practice ale profesiilor juridice este destul de mare, iar această tranziție de la universitate la câmpul practic poate fi dificilă pentru unii absolvenți. De asemenea, disponibilitatea de a investi timp și efort într-o formare solidă nu este distribuită uniform la toți tinerii care intră în facultate.

În prezent, nu există neapărat un deficit numeric de juriști, deoarece facultățile de Drept produc în fiecare an un număr destul de mare de absolvenți. Provocarea ține mai degrabă de selecție și de formare, întrucât profesiile juridice au nevoie de oameni bine pregătiți, cu rigoare intelectuală, cu gândire autonomă și cu etică profesională solidă.

Din experiența mea, pot spune cert că există în fiecare generație tineri remarcabili, cu multă seriozitate și pasiune pentru Drept, iar aceștia sunt cei care, în timp, ajung să confirme în profesie. Pentru ei, cred că oportunitățile rămân foarte bune, mai ales dacă reușesc să îmbine o bază teoretică solidă cu abilități practice asezonate cu deschidere și curiozitate intelectuală constante.

Un material Legal Marketing

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2389 +0.0005+0.01 %
1 USD4.5931 +0.0081+0.18 %
1 GBP6.1407 -0.0167-0.27 %
1 CHF5.6521 -0.0098-0.17 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite