Tratatul Acțiunea umană la 70 de ani

scris 30 sep 2019

În 2019 se fac 70 de ani de la publicarea tratatului Acțiunea umană, iar pe 29 septembrie s-au împlinit 138 de ani de la nașterea autorului său, Ludwig von Mises.

Nu e un lucru de laudă că, până recent, într-o fostă țară comunistă ca România lipsea din tipar opera principală a inamicului numărul unu al socialismului, gânditorul Ludwig von Mises. Anul trecut, Institutul Mises România a publicat în print ediția în limba românăa acestui tratatul de teorie economică. De ce e importantă această carte? Lumea intelectuală europeană actuală nu mai e bântuită de spectrele lui Marx, ci de spectrele socialismului bun, non-criminal, tehnocratic. Statul nu mai este cel mai prost administrator, cum ne învățau liberalii odinioară, ci anumite forme soft de socialism au rostul lor.

Întrebarea care se pune e de ce socialismul e disfuncțional atunci când e aplicat pe întreaga societate, ca în cazul comunismului, dar e bun atunci când e aplicat sectorial, mini-zonal, cum ar fi în sănătate și educație? Am înțeles de ce produce comunismul sărăcie? În genere, faptele pot fi explicate prin teorii bune sau teorii false. A devenit deja un truism să spui că lucrul cel mai practic e o teorie bună. Nu există un divorț între teorie și practică. Dacă o teorie e adevărată, atunci aceasta oglindește corect realitatea. Așa e făcută lumea. Dacă ecuațiile pe baza cărora e proiectat un pod sunt adevărate, atunci podul va rezista. Dacă sunt false, podul nu va ține. Lucrurile stau la fel și în științele sociale. Comunismul nu a rezistat. Mises ne spune de ce în Acțiunea umană.

Să ne gândim la argumentul calculului economic în socialism. Acesta e o noutate față de argumentele de secol XIX împotriva comunismului legate de stimulente. Un astfel de argument al stimulentelor spunea, de exemplu, că dacă plătim la fel un muncitor bun cu unul slab vom avea o ajustare în jos a productivității. Salariul egal nu-l va ridica pe cel slab, ci îl va coborî pe cel performant. E un lucru care contribuie la sărăcia rezultată în comunism via scăderea productivității muncii. Potrivit argumentului calcului economic, comunismul nu poate face calcule economice de eficiență. De eficiență am nevoie pentru a nu risipi resurse.

Europa ar putea fi supusă unor tarife comerciale uriașe, dacă SUA vor câștiga un litigiu la OMC CITEȘTE ȘI Europa ar putea fi supusă unor tarife comerciale uriașe, dacă SUA vor câștiga un litigiu la OMC

Ideal e să produc cât mai multe bunuri cu cât mai puține resurse și asta a adus progresul în istoria umanității. Una e să fac o șosea într-o lună, alta în zeci de ani și cu mai multe resurse. În mod obișnuit, pe piață compar costurile cu beneficiile sau costurile între ele și așa văd cu ușurință profitul și mă decid pentru producția sau comercializarea unui bun. Prețul apare din schimb.Însă un schimb presupune cel puțin 2 producători. Ori în comunism am prin definiție doar unul, statul fiind proprietar al mijloacelor de producție. În comunism am o voință unică. Toate bunurile sunt ale mele, dar nu mai știu cât costă. Prin urmare, nu am la îndemână criterii prin care să aleg varianta cea mai ieftină pentru a produce un bun. În comunism nu am prețuri reale, de piață, ci doar niște etichete puse din burtă de niște planificatori centrali. Problema comunismului nu e că nu există ingineri ruși buni, ci că am 10 moduri de a face un pod și nu am criterii pentru a alege cea mai ieftină combinație de muncă, pământ, capital. Problema e una economică, nu tehnologică.

Comunismul ar fi produs sărăcie și cu un dictator bun sau cu îngeri. În comunism ești ca într-o barcă în larg fără busolă. Probabilitatea de a ieși la liman e spre zero. Cei care caută o salvare a comunismului prin automatizare, prin tehnologie, care se gândesc la nave spațiale și Star Trek, nu prind miza problemei. Evident, aceasta nu înseamnă însă că o lucrare ca Acțiunea umanănu ar putea fi studiată cu folos și de extratereștri interesați de înțelegerea cooperării omenești. Să ne gândim la conflictul marxist între muncă și capital. Pentru Mises aici avem, mai degrabă, o cooperare între patronul și muncitorii aceleiași firme și competiție între muncitori sau între patroni.

Cartea nu este relevantă doar pentru critica comunismului, ci și pentru cea a socialismului democratic actual sau a intervenționismului. Să ne gândim la crize economice cum au fost cele din 1929 sau din 2008. În mare există 3 teorii ale crizelor: cea a lui Keynes, cea lui Milton Friedman și cea a lui Mises. În Acțiunea umană regăsim teoria Școlii austriece de economie a crizelor. Aici, cauza declanșării crizelor este expansiuneacreditului „din pix” realizată de către băncile centrale. Ieftinirea artificială, fără o economisire prealabilă, a creditului, induce în eroare o mulțime de antreprenori, făcându-i să creadă că anumite proiecte care nu sunt rentabile, de fapt, sunt. Aceasta se întâmplă mai cu seamă în sectoare capital intensive sensibile la scăderi mici ale ratei dobânzii, cum e, de exemplu, cel imobiliar. Rezultatul acestei distorsiuni create de stat e că se construiesc milioane de case pentru care nu există cerere, cum s-a întâmplat în criza din 2008. Un alt avantaj al cărții este că explicațiile de aici sunt extinse, spre deosebire de alte lucrări misesiene de popularizare,precum Economia în 7 lecții. Mecanismul crizei implică efectul de manipulare a ratei dobânzii, care e un preț, printre altele.

Mises analizează și efectele controlului prețurilor în cazul bunurilor obișnuite, care nu sunt create precum creditul, ex nihilo,. Să ne gândim la efectele controlului prețurilor asupra ofertei de medicamente. Un preț fixat de stat sub cel al pieței duce la dispariția produsului de pe piață via scăderea ofertei și explozia cererii. Tot de această problematică a controlului prețurilor ține și salariul minim. Mises punctează cum un salariu minim fie este inutil, atunci când este pus sub prețul pieței, fie creează șomaj, atunci când este stabilit peste prețul pieței, afectând astfel muncitorii tineri sau pe cei necalificați.

Nu ne este mereu clară diferența între companiile private și cele de stat când vrem să înțelegem disfuncționalitatea întreprinderilor de stat. Pentru Mises, instrumente precum profitul și pierderea explică eficiența managementului comercial, de piață, motivat de profit, față de cel birocratic, motivat de urmarea de reguli și proceduri. Aceasta ne clarifică de ce funcționează atât de prost o întreprindere de stat față de una privată, de ce în privat avem calitate mai bună și prețuri mai mici. De e relevant acest lucru? Pentru că dacă oamenii înțeleg de ce funcționează prost Poșta, nu vor mai accepta cu aceeași ușurință o educație sau o sănătate de stat. În clipa de față, percepția cea mai răspândită este că statul administrează prost o fabrică de șuruburi sau de ace de cusut, dar administrează bine domenii sensibile ca educația, sănătatea sau pensiile.

Nu în ultimul rând, cartea este relevantă și pentru critica scientismului, adică a copierii metodelor fizicii în științele sociale. Pentru un autor ca Milton Friedman, un susținător al scientismului în economie, faptele statistice mă scapă de ambiguitatea teoriilor, îmi spun care teorie e validă și care nu e. Cum știu, altfel, a priori, dacă e bine, de exemplu, să subvenționez sau nu cutare sector? Cum știu dacă e bine să am sau nu, salariu minim? Empiric pot face acest lucru. Măsor anumite variabile, văd efectele și așa selectez politica potrivită. Așa observ, de exemplu, că o subvenție are efecte nocive. Mises arată cum și faptele statistice sunt ambigue la rândul lor.

Justiția europeană se pronunță asupra creditelor în franci elvețieni CITEȘTE ȘI Justiția europeană se pronunță asupra creditelor în franci elvețieni

Același set de fapte poate verifica teorii contradictorii. De exemplu, socialiștii vor spune că nordicii au rezultate bune datorită socialismului, liberalii vor spune că datorită capitalismului, ambele tabere invocând fapte statistice în sprijinul poziției lor. Nu pot fi însă ambele adevărate. Ori socialismul e adevărat, ori liberalismul. La fel se poate întâmpla pentru evaluarea efectelor unui salariu minim peste prețul pieței. Într-un caz văd că a rezultat șomaj, în altul, de exemplu, cu un an mai înainte, văd că șomajul a scăzut. Nu pot fi ambele adevărate. Un salariu minim peste prețul pieței ori crește, ori nu crește șomajul. Ideea e că faptele statistice nu-mi spun care explicație e adevărată, pentru că le verifică sau falsifică pe ambele. You can prove anything with statistics! Strict empirist nu pot distinge o teorie economică adevărată de una falsă.

Pentru Mises, adevărul unei teorii economice e mai degrabă imprimat deductiv via niște axiome simple de tipul omul preferă ceva mai devreme decât mai târziu, preferă mai mult decât mai puțin dintr-un bun, omul acționează etc. Acestea sunt „faptele” generale care stau la baza adevărului teoriilor economice, nu cele statistice obișnuite în care măsor de exemplu șomajul pentru a vedea impactul salariului minim.

O altă problemă a scientismului e că în societate nu pot face experimente controlate pentru a identifica legăturile cauzale. În societate nu pot izola forțele socialiste de cele capitaliste așa cum într-un experiment de laborator pot izola efectul unei substanțe. Într-un laborator mă pot asigura că dacă voi combina clor cu sodiu rezultă sare. Aici știu că sarea e un efect al combinării celor două, nu al altceva care mai e pe acolo. Pot izola substanțele și am o reprezentare clară asupra legăturilor cauzale. În societate sunt amestecate elemente de capitalism cu elemente de socialism. Acest amestec se întâmplă mai cu seamă în economiile mixte actuale (un alt motiv pentru care epistemologia lui Mises e relevantă) dar chiar și în totalitarism mai există rudimente de libertate precum piața neagră sau prețurile din afară văzute de planificatori. Ori asumpția scientismului e că pot face o astfel de izolare a factorilor și în societate.

Să ne gândim că un argument popular pentru socialism este apelul la țările nordice. Citind Mises, înțelegem de ce aceste țări cu economii mixte sunt înstărite în ciuda socialismului, nu datorită lui. Chiar dacă am admite perspectiva scientistă, atunci când avem situații apropiate de cea a unui experiment natural, ca la cele două Germanii sau ca în cazul Coreei de Nord și a celei de Sud, această situație ilustrează superioritatea liberalismului față de socialism, ca să folosim un exemplu invocat de Mises.

Există riscul să preluăm termenul „liberal” în sens americănesc, „obamist”, unde liberalism înseamnă un fel de socialism cu față umană. Cartea lui Mises ne arată că liberalismul nu este o formă mai diluată de socialism, ci un alt mod de organizare a societății, unul centrat pe schimbul voluntar, pe proprietate privată, nu pe coerciția statului. Mises este un liberal clasic, nu un liberal „modern” sau cine știe ce alt tip de socialist la modă. Cartea ne ajută să avem o imagine mai clară asupra relației socialism-capitalism. Paradigma dominantă din România actuală e că trebuie să plece un socialism rău, reprezentat de PSD și să vină niște socialiști buni. Acțiunea umană a lui Mises ne arată de ce această perspectivă este greșită. Politici precum salariul minim sunt toxice indiferent de bunele intenții ale inițiatorului. Evident că România poate avea ca ideal multă vreme socialismul bun. Citindu-l pe Mises, înțelegem de ce ar fi păcat!

Acțiunea umană. Tratat de teorie economică, de Ludwig von Mises, Editura Mises România, București, 2018, 976 de pagini.

Costel Stăvărache este cercetător asociat Centrului pentru Dezvoltare și Analiză instituțională (CADI), absolvent al Facultății de Filosofie, Universitatea București și doctor în științe politice, SNSPA

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
ludwig von mises
actiunea umana
libertate
costel stavarache