Acord semnat - Takeaway își preia rivalul britanic Just Eat, printr-o fuziune de 10 miliarde euro, și va controla mai multe piețe

Acord semnat - Takeaway își preia rivalul britanic Just Eat, printr-o fuziune de 10 miliarde euro, și va controla mai multe piețe
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 iul 2019

Platforma Takeaway.com, care la începutul anului trecut a cumpărat platforma de comenzi online de mân­care Oliviera, cu operațiuni în România, de la grupul bulgar Hello Hungry, își preia rivalul britanic Just Eat, printr-o fuziune evaluată la echivalentul a circa 10 miliarde euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Negocierile au fost anunțate săptămâna trecută, iar acordul a fost semnat astăzi.

Astfel, Takeaway.com și Just Eat au anunțat un acord de principiu în vederea unei fuziuni, într-un acord în valoare de 8,2 miliarde de lire sterline (10,1 miliarde de dolari), în acțiuni, care ar crea unul dintre cei mai mari operatori de acest tip la nivel global, transmite Reuters.

Acționarii Just Eat, companie listată la Londra, vor primi 0,09744 din fiecare acțiune Takeaway.com pentru fiecare acțiune proprie. Suma implică o evaluare de 731 de pence pentru o acțiune Just Eat, o primă de 15% față de cotația înregistrată la închiderea tranzacțiilor de vineri, arată news.ro.

Acționarii Just Eat vor deține aproximativ 52,2% din grupul nou format, care în 2018 au atras un număr cumulat de 360 de milioane de comenzi, au anunțat luni cele două companii.

EXCLUSIV FOTO Cehii de la RC Europe au finalizat achiziția unui teren în Miercurea Ciuc pe care Plaza Centers începuse construcția unui mall. Fac în loc un parc de retail susținut de Lidl CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Cehii de la RC Europe au finalizat achiziția unui teren în Miercurea Ciuc pe care Plaza Centers începuse construcția unui mall. Fac în loc un parc de retail susținut de Lidl

Grupul nou format va fi lider pe multe dintre piețele de livrări de alimente, între care Marea Britanie, Germania, Olanda și Canada.

Președintele Just Eat, Mike Evans, va fi președintele grupului combinat, în timp ce directorul general al Takeway.com, Jitse Groen, va fi directorul general al companiei nou formate, care va fi înregistrată și va avea sediul central la Amsterdam.

Takeaway a decis recent, cum a anunțat profit.ro, să deschidă trei hub-uri în România, la București, Iași și Constanța, folosite ca puncte de lucru.

La momentul tranzacției, Takeaway.com, care deține cele mai mari mărci de livrare a produselor alimentare din Germania, Olanda, Polonia, Belgia și Austria, și-a anunțat ținta de a deveni numărul unu și în România, indicând că va investi semnificativ în acest sens.

viewscnt
Afla mai multe despre
takeaway
oliviera