AB InBev ar putea renunța la mărcile Peroni și Grolsch în cazul preluării SABMiller

AB InBev ar putea renunța la mărcile Peroni și Grolsch în cazul preluării SABMiller
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 30 nov 2015

Anheuser-Busch InBev (AB InBev), cel mai mare producător de bere la nivel mondial, are în plan vânzarea mărcilor Peroni și Grolsch, al căror proprietar ar urma să devină în urma preluării principalului său rival - SABMiller, pentru a convinge autoritățile europene să accepte tranzacția, au declarat surse apropiate situației pentru Sunday Times.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cele două companii au încheiat un acord prin care SABMiller ar urma să fie preluată de AB InBev, în schimbul sumei record de 71 miliarde lire sterline (107 miliarde dolari).

Ca urmare a achiziției, ar urma să fie creată o companie care produce circa o treime din cantitatea totală de bere consumată la nivel mondial, Autoritățile de reglementare s-ar putea opune tranzacției, având în vedere dimensiunea foarte mare a celor doi jucători de pe piața berii și, implicit, a companiei rezultate în urma preluării SABMiller de către AB InBev.

SABMiller a anunțat deja, la începutul lunii, vânzarea operațiunilor internaționale sub marca Miller și a participației deținute la compania americană MillerCoors către proprietarul Bergenbier, Molson Coors Brewing, pentru 12 miliarde de dolari.

Totodată, analiștii au afirmat anterior că, pentru a crea cea mai mare companie de bere din lume, AB InBev ar putea fi nevoită să renunțe la cea mai bine vândută marcă de bere din lume, produsă de SABMiller în parteneriat cu China Resources Enterprise, berea Snow.

Dacă acordul privind preluarea SABMiller de către AB InBev se va concretiza, aceasta din urmă va deține aproximativ 40% din piața berii din China, iar autoritatea antitrust chineză ar putea cere vânzarea participației SABMiller la compania mixtă China Resources Snow Breweries, potrivit analiștilor de la Goldman Sachs, Daiwa Capital Markets și Guotai Junan Securities

SABMiller deține 49% din compania creată în parteneriat cu China Resources Enterprise, participație evaluată la aproximativ 600 miliarde de yeni (5 miliarde dolari).

La nivel mondial, SABMiller produce peste 150 mărci de bere, printre care se numără Grolsch, Pilsner Urquell și Peroni. Compania operează și pe piața din România, unde este prezentă prin intermediul companiei Ursus Breweries.

La rândul său, AB InBev are mai mult de 200 de mărci în portofoliu, inclusiv Stella Artois, Beck's, Budweiser și Corona.

viewscnt
Afla mai multe despre
sabmiller
ab inbev
grolsch
peroni
tranzactie
achizitie