APIA a plătit 46,75 milioane lei pentru renta viageră agricolă aferentă anului 2019

APIA a plătit 46,75 milioane lei pentru renta viageră agricolă aferentă anului 2019
scris 21 oct 2020

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat miercuri că a finalizat plata tuturor sumelor cuvenite pentru renta viageră agricolă aferentă anului 2019, suma totală plătită fiind de 46,75 milioane lei.

”Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a finalizat plata tuturor sumelor cuvenite pentru renta viageră agricolă aferentă anului 2019. Suma totală plătită este de 46,75 milioane lei, cu sursă de finanțare de la bugetul național, pentru un număr de 37.532 rentieri”, precizează APIA.

Băncile din Turcia renunță deocamdată să vândă creditele neperformante la preț redus CITEȘTE ȘI Băncile din Turcia renunță deocamdată să vândă creditele neperformante la preț redus

Viza anuală a carnetelor de rentier pentru anul 2019 a fost obținută de către rentieri exclusiv prin mijloace electronice (telecomunicații), urmare a restricțiilor impuse/condițiilor specifice din acest an, cauzate de pandemia COVID 19, scrie News.ro.

”Precizăm că în perioada următoare, dar nu mai târziu de 30 noiembrie 2020, vor fi autorizați la plată și moștenitorii care au solicitat plata rentei viagere agricole cuvenită rentierului pentru anul 2019, până la data decesului acestuia, conform documentelor depuse până la data de 15 octombrie 2020, în condițiile legislatiei specifice”, spun reprezentanții APIA.

În cazul în care sumele virate de APIA către rentieri sunt returnate în contul agenției din diverse motive, APIA poate relua plata acestora în termen de trei ani de la data-limită anuală de plată (30 noiembrie al fiecăruia an), inclusiv în caz de deces al rentierului, către moștenitorii legali ai acestora având la bază documentele justificative aferente.

viewscnt
Afla mai multe despre
apia
renta viagera