Schimbările climatice vor reduce terenurile disponibile pentru producția de cafea cu peste 50%

Schimbările climatice vor reduce terenurile disponibile pentru producția de cafea cu peste 50%
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 mai 2023

Schimbările climatice vor reduce suprafețele de teren disponibile pentru producția de cafea cu 54% până în anul 2100, chiar și în cazul în care creșterea temperaturilor globale va fi limitată la obiectivele convenite la nivel internațional, conform unui nou raport, transmite luni DPA/PA Media.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Producătorii de cafea din Honduras până în Etiopia au declarat că suferă deja de pe urma destabilizării climei, iar organizația Christian Aid a solicitat guvernului britanic să intervină prin anularea datoriilor istorice și strângerea de fonduri pentru acoperirea pierderilor și daunelor provocate de climă, scrie Agerpres.

Fermierii din SUA se pregătesc să-și abandoneze culturile din cauza secetei CITEȘTE ȘI Fermierii din SUA se pregătesc să-și abandoneze culturile din cauza secetei

Potrivit calculelor organizației, creșterea temperaturilor și condițiile meteorologice imprevizibile vor reduce suprafețele de teren adecvate pentru producția de cafea cu 54,4%, chiar dacă temperaturile globale sunt limitate la 1,5-2 grade Celsius peste nivelurile preindustriale.

Peste jumătate din cafeaua consumată în Marea Britanie provine din Brazilia și Vietnam, două țări deosebit de vulnerabile la schimbările climatice.

Vietnam a înregistrat cea mai ridicată temperatură din istoria datelor sale meteorologice săptămâna trecută - 44,1 grade Celsius -, în timp ce țările vecine au consemnat la rândul lor noi extreme.

Temperaturile în creștere, ca și precipitațiile neregulate, bolile, perioadele de secetă și alunecările de teren provocate de schimbările climatice induse de om amenință să restrângă industria cafelei și să îi sărăcească pe producători.

"Ca producător de cafea, aceasta este din ce în ce mai greu de produs. Și da, asta are evident legătură cu schimbările climatice deoarece înainte plantam cafea și se producea aproape de la sine", a declarat o fermieră din Honduras, Yadira Lemus.

"În ceea ce privește schimbările climatice, vedem o creștere a temperaturilor. Vremea este mai greu de prezis. Înainte puteam să ne dăm seama care era iarnă și care vară și când să plantăm. Acum nu mai putem face asta. Nu mai putem pentru că se schimbă de la un al la altul și nu mai este ușor de prezis. Cine putea să prevadă că urma să avem furtunile și uraganele de anul trecut? Acum e o lipsă de ploaie. Suntem mult mai vulnerabili la astfel de tipuri de schimbări", a spus ea.

Secetă în Franța: Primarul unei localități de pe Coasta de Azur acuză celebritățile din zonă că ar consuma prea multă apă CITEȘTE ȘI Secetă în Franța: Primarul unei localități de pe Coasta de Azur acuză celebritățile din zonă că ar consuma prea multă apă

Christian Aid a lansat acest avertisment într-un nou raport intitulat "Treziți-vă și mirosiți cafeaua: Criza climatică și cafeaua", care face apel la anularea datoriilor "nedrepte" și la sprijin financiar pentru ca fermierii să își diversifice mijloacele de trai.

Yitna Tekaligne, managerul din Etiopia al organizației, a declarat: "Africanii reprezintă 17% din populația lumii, dar noi generăm doar 4% din emisiile de gaze cu efect de seră care au cauzat criza climatică. Totuși, noi suntem cei care ducem greul în ceea ce privește impactul schimbărilor climatice. Industria noastră a cafelei este cel mai important export al Etiopiei și
generează locuri de muncă importante. Dar acum este amenințată de schimbările climatice. Impactul schimbărilor climatice asupra producției de cafea este vizibil, inclusiv printr-un nivel ridicat al ruginii frunzelor de cafea".

"Sunt multe lucruri pe care guvernul Marii Britanii le poate face, începând cu utilizarea influenței sale pentru a-i determina pe creditorii privați occidentali să anuleze datoriile celor mai sărace țări ale lumii și prin mobilizarea fondurilor vitale de care avem nevoie pentru a face față pierderilor și pagubelor provocate țării noastre de criza climatică", a adăugat el.

David Taylor, director pentru politici în cadrul organizației Fairtrade Foundation, a declarat: "Acest raport oportun de la Christian Aid evidențiază ceea ce cultivatorii de cafea de la Fairtrade spun de ceva vreme: consecințele catastrofale ale deteriorării climei le pun în pericol nu doar mijloacele de trai, ci și viitorul culturii lor, atât de populară".

"Comunitățile agricole au un rol esențial în rezolvarea crizei climatice și dețin expertiza necesară pentru a o aborda. Cu toate acestea, prea mulți fermieri de cafea mici - în special cei care nu au protecția financiară oferită de Fairtrade - pur și simplu nu își permit să facă acest lucru, deoarece prețul pe care îl primesc pentru produsele lor este mult prea mic. Acest lucru este nedrept", a adăugat Taylor

viewscnt
Afla mai multe despre
cafea
teren