Furnizorul de produse veterinare Vetro Solutions estimează că va înregistra în acest an o creștere a cifrei de afaceri de 15%, cu focus pe principalul segment de activitate, cel al animalelor de companie. Vetro va deschide în a doua parte a anului, la Iași, prima unitate de producție proprie, în urma unei investiții de 4,5 milioane de euro.
În 2019, compania a avut un rulaj de 52,9 milioane lei (11,1 milioane euro) și un profit de 2,07 milioane lei, iar 2020 a adus un plus de 2 milioane de euro al încasărilor și un avans de 45% al câștigului net.
“Avansul business-ului în 2020 a fost mai mare în ceea ce privește segmentul de piață destinat animalelor de companie, unde creșterea a fost de 19%, în timp ce piața produselor și serviciilor dedicate fermelor a crescut cu numai 4%”, a declarat pentru Profit.ro Dumitru Fodor, fondatorul Vetro.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

Piața animalelor de companie, atât în privința serviciilor, cât și a vânzărilor de produse specifice, este de mai mulți ani pe un trend ascendent și în România, și la nivel international, iar efectele pandemiei COVID nu au fost majore, presupunând doar investiții suplimentare pentru cabinete în echipamente de protecție, dezinfectanți sau crearea de circuite în clinici.
În privința celeilalte divizii Vetro (Ferme), situația a fost însă diferită, întrucât crescătorii de animale s-au confruntat nu doar cu restricțiile impuse de pandemie, ci și cu pesta porcină și criza generată de secetă.
Fodor spune că anul 2021 este pentru Vetro unul al consolidării, compania urmând să se concentreze pe finalizarea și punerea în funcțiune a propriei unități de producție și pe continuarea accelerată a proceselor de digitalizare.

Producția va începe în a doua jumătate a anului, proiectul fiind acum în etapa montării de echipamente și a recepției dotărilor.
“Ne ocupăm cu atenție de construcția brandului sub care vom produce medicamente veterinare proprii, brand pe care îl dezvoltăm independent de Vetro. Investiția totală se cifrează la 4,5 milioane de euro, fonduri proprii și fonduri europene”, completează Fodor.
O altă investiție, finanțată de asemenea cu fonduri europene și resurse proprii, vizează crearea unui marketplace veterinar, o platformă care să facă legătura între Vetro, medici și proprietarii de animale de companie.