FlixBus lansează în iunie noi curse zilnice din România către litoralul bulgăresc

FlixBus lansează în iunie noi curse zilnice din România către litoralul bulgăresc
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 iun 2018

FlixBus, companie care deține cea mai mare rețea de transport cu autocarul pe distanțe lungi din Europa, lansează, începând cu 14 iunie, noi curse directe din București, Ploiești și Brașov către litoralul bulgăresc, în stațiuni precum Varna, Obzor, Burgas și Sunny Beach.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Credem că succesul se obține prin dezvoltarea continuă a rețelei. Actuala expansiune oferă acces rapid la litoralul bulgăresc și le va permite românilor să viziteze și să descopere unele dintre cele mai populare locuri din sezonul estival”, a declarat László Arany, Manging Director Regional, FlixBus. 

În aprilie, FlixBus a adăugat rețelei sale noi curse din România către orașe din zona mediteraneană, precum Napoli și Barcelona. În prezent, FlixBus oferă conexiuni directe din România către 15 țări. 

Alfa Romeo și-a propus ținte de vânzări și de produse, care sunt însă aceleași pe care le-a fixat, inutil, în urmă cu 4 ani CITEȘTE ȘI Alfa Romeo și-a propus ținte de vânzări și de produse, care sunt însă aceleași pe care le-a fixat, inutil, în urmă cu 4 ani

FlixBus și-a început activitatea în 2013 și, în numai cinci ani, și-a extins rețeaua către 27 de țări din Europa, în colaborare cu 300 de parteneri regionali, operatori de transport cu autocarul. 
 

viewscnt
Afla mai multe despre
flixbus
litoral