Tianyu Jiang, un șofer din provincia Sichuan, a parcurs în octombrie 2.000 de kilometri până la Beijing la volanul unei mașini electrice, o călătorie pe care, spune el, ”ar fi făcut-o altădată doar cu o mașină pe benzină”, informează News.ro.
El face parte din zeci de milioane de chinezi care aleg tot mai des vehicule electrice sau hibride, fenomen ce a dus la scăderea consumului de benzină cu 9% în octombrie, la 12,5 milioane de tone, potrivit datelor Sublime China Information (SCI). În medie, consumul zilnic a rămas aproape neschimbat față de septembrie, o situație neobișnuită pentru perioada concediilor.
Scăderea marchează o schimbare structurală: China, cel mai mare importator mondial de petrol, pare să fi atins vârful cererii de benzină în 2023, iar divizia de cercetare a companiei Sinopec anticipează o scădere de peste 4% în 2025.
În primele nouă luni ale anului, vehiculele electrice și hibride au reprezentat aproape jumătate din vânzările de mașini noi, iar în timpul vacanței de opt zile, una din cinci deplasări auto s-a făcut cu astfel de vehicule, potrivit Ministerului Transporturilor.
Consumul zilnic de energie electrică în stațiile de încărcare – un indicator al utilizării vehiculelor electrice – a crescut cu 45,7% față de 2024, în timpul aceleiași perioade.
Succesul mobilității electrice se datorează în mare parte expansiunii infrastructurii, care a ajuns la 18 milioane de puncte de încărcare până la finalul lunii septembrie, o creștere de 54,5% față de anul anterior.
”În perioadele de vârf, trebuie să aștepți atât la pompe, cât și la stațiile de încărcare. Dar dacă ai nevoie urgentă de energie, poți ieși de pe autostradă și găsești o stație de încărcare la cel mult 10 kilometri — și e mult mai ieftin.”, spune Jiang.
Tendința confirmă o transformare istorică a pieței energetice chineze, unde vehiculele electrice nu mai sunt o excepție, ci o forță principală care reduce dependența de combustibilii fosili și rescrie echilibrul global al cererii de petrol.














