Daniela Davidescu este noul director de operațiuni la ALD Automotive România

Daniela Davidescu este noul director de operațiuni la ALD Automotive România
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 feb 2017

Daniela Davidescu, fost director Contact Center în cadrul BRD, filiala românească a grupului Société Générale, a fost numită în funcția de director de operațiuni la ALD Automotive România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Daniela Davidescu este responsabilă cu administrarea serviciilor de achiziție și livrare a autovehiculelor noi, a serviciilor post vânzare (întreținere, asigurări, asistență, anvelope, customer care, etc.) și a activității de vânzare a mașinilor rulate returnate la finalul contractelor de leasing operațional.

„Mă alătur unei echipe de specialiști, care le oferă clienților serviciile cele mai bune și potrivite cu nevoile lor, astfel încât ei să se poată concentra pe activitatea de bază a afacerii lor. Alături de colegii mei, vom sprijini clienții din momentul selectării vehiculelor și mai departe pe toată durata contractului, prin soluții personalizate și noi servicii care mențin standardul de calitate al companiei”, a declarat Daniela Davidescu, director de operațiuni al ALD Automotive.

Daniela Davidescu are o experiență de 23 de ani în servicii financiare, începându-și activitatea în domeniu în cadrul Băncii Naționale a României (BNR), pe poziția de analist, în departamentul de Operațiuni cash și metale prețioase.

Radu Toia, numit consilier al Președintelui ASF pentru piața de capital și protecția consumatorului CITEȘTE ȘI Radu Toia, numit consilier al Președintelui ASF pentru piața de capital și protecția consumatorului

În ultimii 16 ani a ocupat mai multe poziții în cadrul grupului Société Générale, cele mai recente fiind de director comercial al BRD SOGELEASE IFN (2007 – 2013) și director Contact Center în cadrul BRD Groupe Société Générale (august 2013 – decembrie 2017).

Operațională în România din 2005, ALD Automotive este filiala BRD – Groupe Société Générale și a Grupului ALD Automotive. Compania oferă leasing operațional full service, asigurând finanțarea și o gamă completă de servicii de administrare pentru flotele de autovehicule.

ALD Automotive are operațiuni în 41 de țări, are 6.000 de angajați și în decembrie 2016 administra peste 1.400.000 de autovehicule.

viewscnt
Afla mai multe despre
daniela davidescu
ald automotive romania