Metrorex introduce noi reguli împotriva COVID

Metrorex introduce noi reguli împotriva COVID
scris 28 oct 2021

Metrorex va implementa măsuri pentru prevenirea răspândirii COVID-19, potrivit unui comunicat postat pe site-ul Prefecturii Capitalei.

Printre cele mai importante măsuri se numără redistribuirea personalului de pază în stațiile cu trafic intens de călători, în intervalele orare 07:00-10:00 și 16:00-19:00.

Platforme de comerț electronic pe care poți să-ți construiești afacerea online CITEȘTE ȘI Platforme de comerț electronic pe care poți să-ți construiești afacerea online

De asemenea, se are în vedere ca sosirea trenurilor la același peron, în stațiile aglomerate, să se realizeze, pe cât posibil, alternativ, astfel încât să nu se înregistreze valori crescute ale traficului de călători într-un interval scurt de timp, iar la orele de vârf de trafic se pot introduce trenuri suplimentare.

Planul de măsuri al Metrorex SA pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2 a fost prezentat și discutat, miercuri, la Prefectura Capitalei.

Ca urmare a controalelor efectuate pe unele magistrale ale metroului bucureștean, prefectul Capitalei, Alexandra Georgiana Vacaru, le-a cerut reprezentanților Metrorex SA un set de măsuri ce pot fi luate pentru evitarea aglomerării atât în stații, cât și în metrouri. Alături de acțiunile speciale întreprinse deja prin serviciile de curățenie, Planul de măsuri privind acțiunile imediate în vederea protecției cetățenilor Capitalei împotriva răspândirii COVID-19 în locațiile Metrorex SA cuprinde 20 de propuneri agreate de prefectul Capitalei.

Cele mai mari amenințări informatice pentru companii CITEȘTE ȘI Cele mai mari amenințări informatice pentru companii

"Când am mers în control la metrou, alături de agenți ai Poliției Metrou, am găsit stații și trenuri aglomerate, la orele de vârf. Înțeleg necesitatea de a ajunge la destinații la anumite ore, însă trebuie conștientizat caracterul special al situației în care ne aflăm și, astfel, să găsim împreună soluții pentru evitarea aglomerării. Sper ca reprezentanții Metrorex să găsească resursele pentru a reduce timpii de sosire în stații, iar pe dumneavoastră, stimați călători, vă rog să respectați îndrumările speciale de călătorie transmise în stații, chiar dacă va trebui să așteptați următorul metrou", a subliniat prefectul municipiului București.

Propunerile specialiștilor Metrorex vor fi implementate de urgență în zilele următoare, după analizarea celor discutate miercuri la sediul Instituției Prefectului - Municipiul București.

viewscnt
Afla mai multe despre
metrorex
covid-19