Aceștia au pătruns ilegal pe pistă în încercarea de a opri un avion al companiei maghiare low-cost Wizz Air.
Wizz Air transmite acum că accesul neautorizat în zonele de manevră este strict interzis și reprezintă un risc major pentru siguranța pasagerilor și a zborurilor.
„Conform acestor reglementări, numai personalul autorizat și verificat corespunzător poate intra pe pistă sau pe zonele de rulare. Orice prezență neautorizată în aceste zone este strict interzisă, deoarece prezintă riscuri grave pentru persoanele implicate, pentru operațiunile aeroportuare și pentru siguranța generală a zborurilor.
Susținem pe deplin ancheta aeroportului cu privire la modul în care s-a produs această situație și avem încredere că vor fi luate măsurile adecvate pentru a preveni repetarea unui astfel de incident. Siguranța pasagerilor, a echipajelor și a personalului de la sol rămâne prioritatea absolută pentru toate părțile implicate în aviație”, a transmis compania, citată de stirileprotv.
Avionul tocmai se pregătea să decoleze spre București.
Cei doi au întârziat la îmbarcare, moment în care au spart un geam și au activat un buton de urgență pentru a deschide o ușă securizată, astfel încât să poată ajunge pe pistă, a transmis Poliția Federală Germană.
Un agent de securitate al aeroportului i-a oprit și i-a reținut până la sosirea poliției. “A fost exclusă existența unei amenințări la adresa securității aviației.
Cei doi făceau semne din brațe, aparent încercând să îl convingă pe pilot să oprească”, a precizat un purtător de cuvânt al poliției.
Pe numele celor doi a fost deschis dosar penal.
Zborul Wizz Air spre București a decolat cu întârziere, fără cei doi pasageri.
Deocamdată nu este clar dacă aceștia au ratat îmbarcarea din cauza cozilor de la controlul de securitate.
SICHERHEITS-EKLAT AM KÖLNER FLUGHAFEN ✈️
— Dr. Buzz (@DrBuzzzzz) November 24, 2025
Zwei Rumänen haben am Flughafen Köln/Bonn das Rollfeld gestürmt, um einen fast abgefertigten Flug nach Bukarest zu erwischen. Ein Mitarbeiter stoppte die beiden - gegen sie läuft nun ein Verfahren wegen Hausfriedensbruchs.
Dass so etwas… pic.twitter.com/XtdItHOYuc















