România va denunța o convenție semnată la Roma pe timpul lui Mussolini, care stabilește despăgubiri companiilor aeriene

România va denunța o convenție semnată la Roma pe timpul lui Mussolini, care stabilește despăgubiri companiilor aeriene
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 mar 2016

Ministerul Transporturilor propune denunțarea unei convenții semnate de către România în 1933 la Roma și care stabilește despăgubirile pe care trebuie să le pllătească transportatorii aerieni în cazul unor incidente aeronautice care provoacă daune pe pământ, arată un proiect de lege publicat, joi, de minister.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În prezent, doar șase state, printre care și România, mai aplică prevederile Convenției de la Roma din 1933. Astfel, în afară de România, Convenția se mai aplică în Belgia, Brazilia, Guatemala, Ruanda și Spania, scrie News.ro

"Convenția pentru unificarea unor reguli cu privire la daunele cauzate de către aeronave terților pe pământ (denumită în continuare Convenția de la Roma), semnată la Roma la 29 mai 1933, a fost ratificată de România prin Legea nr. 9/1935, publicat în Monitorul Oficial nr. 45 din 22 februarie 1935", se precizează în nota de fundamentare a proiectului de lege.

Convenția se aplică, în principal, pentru "dauna cauzată de un corp oarecare ce cade din aeronavă, chiar în cazul de aruncare de lest reglementară sau de aruncare făcută în caz de necesitate", pentru "dauna cauzată de către o persoană oarecare ce se găsește la bordul aeronavei, afară de cazul unui act comis intenționat de către o persoană străină de echipaj, în afară de exploatare, fără ca exploatantul sau prepușii lui să-l fi putut împiedica", potrivit textului convenției, adoptat în versiunea în limba română.

SUA interzic folosirea țigărilor electronice la bordul aeronavelor comerciale CITEȘTE ȘI SUA interzic folosirea țigărilor electronice la bordul aeronavelor comerciale

Actul normativ prevede și situații excepționale. "Acela care, fără a dispune de aeronavă, se folosește de ea fără consimțământul exploatantului răspunde de dauna cauzată și exploatantul care nu a luat măsurile necesare pentru a înlătura folosința nelegitimă a aeronavei sale răspunde solitar cu dânsul, fiecare din ei fiind ținut responsabil în condițiunile și limitele prezentei Convențiuni",  se menționează în convenție.

Însă inițiatorii proiectului de lege pentru denunțarea Convenției de la Roma din 1933, an în care Italia era condusă de dictatorul fascist Benito Mussolini, argumentează că, prin denunțarea Convenției, "este evitată limitarea răspunderii unui operator de aeronave în cazul unor daune importante produse unor părți terțe pe teritriul României".

"În acest fel, răspunderea operatorilor de aeronave în cazul daunelor provocate terțelor părți pe teritoriul și în spațiul aerian român va fi reglementată, în lipsa altor instrumente juridice internaționale aplicabile României, de legislația națională în domeniul răspunderii civile și penale", se precizează în nota de fundamentare a actului normativ.

Convenția de la Roma preciza că un operator aerian "este responsabil pentru fiecare accident până la concurența unei sume fixate la 250 franci de fiecare kilogram din greutatea aeronavei".

"Totuși limita responsabilității exploatantului nu va putea fi mai mică de 600.000 franci, nici mai mare de 2.000.000 franci. O treime din această valoare este afectată reparării daunelor cauzate bunurilor și celelalte două treimi reparării daunelor cauzate persoanelor fără ca în acest caz din urmă indemnizarea prevăzută să poată depăși 200.000 franci de fiecare persoană lezată, se arată în textul convenției.

viewscnt
Afla mai multe despre
conventie
companii aeriene
mussolini