Nava trebuie livrată până în decembrie 2026.
În ceea ce privește cumpărătorul, informația este protejată conform clauzei de confidențialitate.
”Șantierul Naval Orșova, în conformitate cu prevederile art.234 alin. (1) lit.(i) din Regulamentil ASF nr.5/2018, informează acționarii și pe toți cei interesați asupra faptului că societatea a încheiat un contract extern pentru construcția unei nave fluviale, în legătură cu care se fac următoarele precizări: • Natura actului încheiat: contract comercial cu livrare intracomunitară; Data încheierii: 10.12.2025; Cumpărător: Informatie protejată conform clauzei de confidențialitate; Obiectul contractului: contract comercial pentru construcția și livrarea de nava fluvială”, arată un raport al companiei.
Valoarea totală a contractului este de 4.120.000 euro, scrie News.ro.
Termenul de livrare este decembrie 2026.
”Termene și condiții de plată: avans din valoarea contractului, pe bază de scrisoare de garanție bancară de restituire a avansului, iar restul de plată după sosirea navei la locul de predare”, se mai arată în raport.
Compania Șantierul Naval Orșova are o capitalizare de 88,52 milioane lei.
În primele nouă luni ale acestui an, compania a raportat venituri totale de 75,19 milioane lei, în creștere cu aproape 3%, și un profit net de 3,64 milioane lei, în scădere cu peste 35%.
Șantierul Naval Orșova are circa 350 de angajați.
















