Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM anunță, duminică seară, că, în contextul situației tensionate din Orientul Mijlociu, este pregătită pentru organizarea unor curse speciale care să vină în întâmpinarea cetățenilor români aflați în perimetrul zonei de conflict.
Potrivit TAROM, odată cu obținerea aprobărilor din partea autorității egiptene pentru operarea de zboruri speciale Cairo-București, peste 360 de români vor putea ajunge pe Otopeni luni dimineață.
Echipele TAROM acționează în coordonare directă cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și cu celelalte autorități naționale, aflate în contact permanent cu reprezentanțele diplomatice ale României din statele din regiune, informează compania.
Aceeași sursă menționează că personalul TAROM menține legătura și cu reprezentanții grupurilor de cetățeni români aflați în zonă, inclusiv cu grupul de pelerini surprins în Bethlehem la debutul conflictului, care se deplasează astăzi pe cale rutieră către Cairo pentru a se îmbarca pe zborul spre București.
„Șase profesioniști formează echipajul primului zbor special TAROM din Cairo, susținuți de la sol de echipele comerciale, operaționale și tehnice ale companiei, mobilizate pentru realizarea în siguranță a acestei misiuni de repatriere”, mai informează compania.















