Uber a lansat un serviciu care permite autorităților să identifice contactele persoanelor infectate cu coronavirus

Uber a lansat un serviciu care permite autorităților să identifice contactele persoanelor infectate cu coronavirus
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 iul 2020

Uber Technologies a lansat un serviciu care oferă autorităților publice un acces facil la date referitoare la șoferii și clienții acestora care au intrat în contact cu o persoană infectată cu noul coronavirus, au anunțat oficiali ai companiei, citați de Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Serviciul, oferit gratuit, ar putea ajuta la îmbunătățirea imaginii companiei de ride-hailing care a lansat recent o nouă campanie publicitară pentru a scoate în evidență politica ”No Mask, No Ride” (Nu ai mască, nu călătorești) în Statele Unite, arată news.ro.

M247 lansează noua platformă cloud pentru a susține planurile ambițioase de creștere a afacerilor clienților CITEȘTE ȘI M247 lansează noua platformă cloud pentru a susține planurile ambițioase de creștere a afacerilor clienților

Serviciul, care se adreseză oficialilor guvernamentali din sectorul sănătății din toate țările unde desfășoară activități Uber, oferă date despre cine a folosit serviciul Uber și când și permite agențiilor de sănătate să ceară utilizatorilor afectați să intre în carantină, au explicat reprezentanții Uber.

Informațiile despre o persoană pot fi accesate în câteva ore, compania considerând că boala Covid-19 este o urgență care implică pericol, moarte sau o traumă fizică serioasă.

În timp ce Uber a oferit astfel date de mai multe luni, acestea nu au fost folosite în multe dintre focarele din Statele Unite.

Dispozitivul ideal pentru activitățile tale din fiecare zi CITEȘTE ȘI Dispozitivul ideal pentru activitățile tale din fiecare zi

O analiză recentă făcută de Reuters a politicilor de urmărire a contactelor aplicate de 32 de state americane și departamente de sănătate locale a constatat că majoritatea nu au folosit datele de ride-hailing pentru a urmări răspândirea virusului. Între statele care neglijează datelor sunt Texas și Florida, unde a avut loc o creștere a numărului de infecții noi.

Spre deosebite de alte câteva țări, Statele Unite nu au un program federal sau o aplicație mobilă pentru a urmări contactele oamenilor infectați cu noul coronavirus, o măsură considerată crucială de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru combaterea pandemiei de Covid-19.

Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Statele Unite nu a răspuns solicitărilor de comentarii.

Zeci de state americane au angajat în ultimele săptămâni mii de oameni pentru intervievarea pacienților infectați, identificarea persoanelor care au intrat în contact cu ei și impunerea acestora să intre în izolare.

Datele de ride-hailing ar putea juca un rol important în acest efort, au spus oficiali și experți din domeniul sănătății, pentru că identifică un număr mare de oameni din afara cercului social al unei persoane infectate.

viewscnt
Afla mai multe despre
uber
coronavirus