Compania aeriană anunță trei noi destinații disponibile începând cu următorul sezon de iarnă, din Suceava către Berlin (Germania), Praga (Republica Cehă) și Torino (Italia).
Tarifele pornesc de la 129 lei.
Începând cu 17 decembrie, Wizz Air va extinde oferta de la Suceava prin lansarea unei noi conexiuni către Berlin, operată de trei ori pe săptămână, în zilele de marți, joi și sâmbătă.
O zi mai târziu, în 18 decembrie, o altă conexiune către Praga va fi lansată, operată de trei ori pe săptămână, în fiecare luni, miercuri și vineri, precum și una către Torino, cu zboruri de două ori pe săptămână, în zilele de luni și vineri.
RUTE NOI DIN SUCEAVA
| RUTĂ | FRECVENȚĂ | DE LA1 | ÎNCEPÂND CU |
| Suceava – Berlin | Marți, joi și sâmbătă | 179 RON | 17 decembrie 2026 |
| Suceava – Praga | Luni, miercuri și vineri | 129 RON | 18 decembrie 2026 |
| Suceava – Torino | Luni și vineri | 139 RON | 18 decembrie 2026 |
Compania aeriană maghiară low-cost Wizz Air își va deschide o nouă bază în România, la Brașov. Noua bază Wizz Air de la Brașov va deveni operațională înainte de Crăciun, în decembrie 2026.
Noile propuneri europene privind drepturile pasagerilor și regulile referitoare la bagaje pot avea consecințe directe asupra prețului biletelor de avion, atenționează Mauro Peneda, Managing Director în cadrul Wizz Air Malta. Potrivit acestuia, dacă operatorii aerieni vor fi obligați să includă gratuit un bagaj suplimentar de cabină, costurile suplimentare vor fi greu de absorbit fără ajustări ale tarifelor.
Compania aeriană va investi 14 miliarde de euro în următorii trei ani pentru a îmbunătăți fiecare punct de contact cu clienții, pentru a se asigura că punctualitatea, accesibilitatea, inovarea și serviciile modelează fiecare călătorie.
Toate zborurile Wizz Air sunt operate cu aeronave Airbus A320 cu 180 de locuri, A320neo cu 186 de locuri, A321 cu 230 locuri și aeronave Airbus A321neo cu 239 locuri.
Wizz Air a început să opereze în România pe 15 iulie 2006, cu un zbor între Târgu Mureș și Budapesta.















