ANRE verifică executarea lucrărilor de investiții ale operatorilor de distribuție a energiei electrice

ANRE verifică executarea lucrărilor de investiții ale operatorilor de distribuție a energiei electrice
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 mar 2023

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei a demarat acțiuni de control la toți operatorii de distribuție a energiei electrice, inspectorii autorității verificând executarea lucrărilor de investiții, informează ANRE printr-un comunicat.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Având în vedere că ANRE este în plin proces de analiză a datelor, informațiilor și documentelor transmise de operatorii de distribuție pentru aprobarea noilor tarife de distribuție a energiei electrice, am dispus acțiuni de control inopinate la toți operatorii de distribuție. Inspectorii ANRE vor verifica executarea lucrărilor de investiții în rețelele de distribuție a energiei electrice prevăzute în programele de investiții și raportate la ANRE, aferente anului 2021, precum și includerea acestora în informațiile sistemului național de coordonate stereografic 1970 din domeniul energiei electrice" a declarat președintele ANRE, Dumitru Chiriță.

Photon Energy se împrumută pentru proiecte din România CITEȘTE ȘI Photon Energy se împrumută pentru proiecte din România

Operatorii de distribuție verificați sunt E-Distribuție Muntenia, E-Distribuție Banat, E-Distribuție Dobrogea, Distribuție Energie Electrică România, Delgaz Grid și Distribuție Energie Oltenia, scrie Agerpres.

"Menționez că verificarea și monitorizarea realizării planurilor de investiții în rețelele de distribuție reprezintă un obiectiv major și o preocupare constantă a Autorității", a punctat Chiriță.

viewscnt
Afla mai multe despre
anre
energie electrica