Complexul Energetic Oltenia a avut anul trecut pierderi de 1,1 miliarde lei

Complexul Energetic Oltenia a avut anul trecut pierderi de 1,1 miliarde lei
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 iun 2019

Complexul Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din țară, a anunțat, joi, că a înregistrat anul trecut o pierdere de 1,1 miliarde lei, din cauza diferențelor de curs valutar aferente creditelor de investiții pentru îndeplinirea cerințelor de mediu impuse de UE și, în principal, din cauza exploziei prețurilor certficatelor de dioxid de carbon.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Suma plătită de CE Oltenia pentru certificatele aferente energiei produse în anul 2018 reprezintă peste 45% din cifra de afaceri a companiei", se arată în comunicat.

Reprezentanții companiei spun că 2018 a fost anul record pentru piața certificatelor de carbon, EU ETS, conform informațiilor despre modificările prețurilor pe piețele globale de carbon, actualizate de către Argus Emissions Markets, valoarea triplându-se în cursul anului, ajungând la cel mai mare preț de închidere, din august 2008 până în prezent, scrie News.ro.

Premierul Viorica Dăncilă și-a deschis pagină de Facebook. Primele comentarii primite CITEȘTE ȘI Premierul Viorica Dăncilă și-a deschis pagină de Facebook. Primele comentarii primite

"Raportat la evoluția prețului certificatelor de CO2, bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2018 a fost rectificat în baza datelor existente la momentul respectiv. Este important de precizat că, din punct de vedere operațional, fără aceste cheltuieli cu CO2, CE Oltenia a încheiat anul 2018 cu rezultat din exploatare pozitiv (în valoare de 225 milioane lei), ceea ce indică stabilitatea în modul operațional de funcționare al acestui operator economic", mai spun reprezentanții companiei, în comunicat.

În vederea rezolvării problemei certificatelor de CO2 pentru anul 2019, CE Oltenia împreună cu Ministerul Energiei, Transelectrica, OPCOM și Consiliul Concurenței au demarat un proiect pentru identificarea unei scheme de sprijin.

"Chiar dacă efortul financiar necesar achiziției certificatelor de CO2 a fost de peste un miliard de lei, CE Oltenia a respectat termenul de conformare și are o situație financiară stabilă, având încheiate contracte de vânzare energie electrică pentru anul 2019 de 10,1 TWh, înregistrând zero datorii restante față de bugetul consolidat al statului și achitând toate obligațiile financiare către instituțiile bancare, conform prevederilor contractuale", se mai arată în comunicat.

Acesta subliniază că societatea nu înregistrează datorii restante la stat. Compania estimează pentru acest an un profit net de 1 milion de lei și venituri totale de 3,91 miliarde lei. CE Oltenia are circa13.000 de angajați.

Ministerul Energiei deține 77,15% din acțiunile companiei, în timp ce Fondul Proprietatea controlează 21,55% din acțiuni. Restul acțiunilor aparțin Electrocentrale Grup (0,84%) și Societății pentru Închiderea – Conservarea Minelor.

viewscnt
Afla mai multe despre
complexul energetic oltenia
pierderi