Demisie surpriză la Nuclearelectrica: Mesaj de ADIO al CEO-ului

Cosmin Ghiță transmite un mesaj după ce a renunțat la mandatul de Director General al Nuclearelectrica.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Demisie surpriză la Nuclearelectrica: Mesaj de ADIO al CEO-ului

Spune că există și obiective pe care nu a reușit să le ducă până la capăt.

Mesajul transmis

"După 9 ani la conducerea Societății Naționale Nuclearelectrica, la data de 02.10.2026 voi încheia un capitol profesional care m-a definit și de care voi rămâne întotdeauna profund legat.

Am avut privilegiul de a lucra alături de oameni excepționali și de a contribui la una dintre cele mai importante perioade de dezvoltare din istoria companiei, care s-a reflectat într-o creștere de aproximativ 600% a valorii acțiunii SNN.

FOTO Electrica Furnizare vine cu ofertă specială în criză energetică. „Ținem România aprinsă”, program destinat clienților casnici prosumatori CITEȘTE ȘI FOTO Electrica Furnizare vine cu ofertă specială în criză energetică. „Ținem România aprinsă”, program destinat clienților casnici prosumatori

Împreună am avansat proiecte strategice precum: Retehnologizarea Unității 1, dezvoltarea Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, tehnologia SMR, Instalația de Detritiere bazată pe tehnologie românească, primul proiect de producție a izotopilor medicali din România și consolidarea ciclului integrat al combustibilului nuclear prin reoperationalizarea pentru piață internă și externă a platformei Feldioara.

În toți acești ani, am urmărit un obiectiv clar: poziționarea Nuclearelectrica printre liderii industriei nucleare mondiale prin excelență operațională, investiții strategice, inovare și parteneriate solide.

Sunt mândru că proiectele companiei beneficiază astăzi de interesul unor importante instituții financiare și bănci de export internaționale, concretizat în angajamente și mecanisme de finanțare estimate la aproximativ 15 miliarde euro pentru proiectele strategice ale companiei, inclusiv pentru dezvoltarea tehnologiei SMR, o bună parte din această finanțare fiind emisă de către Guvernul American.

ANAF schimbă procedura de răspundere solidară. Vor fi reguli mai clare CITEȘTE ȘI ANAF schimbă procedura de răspundere solidară. Vor fi reguli mai clare

Cred cu tărie că proiectele nucleare sunt proiecte de țară și de generații. Ele necesită viziune pe termen lung, consecvență și colaborare instituțională.

Unul dintre aspectele de care sunt cel mai mândru este faptul că marile proiecte nucleare ale României au beneficiat, până de curând, de susținere largă și continuitate instituțională, fiind dezvoltate prin contribuția administrațiilor succesive, a Parlamentului, autorităților de reglementare și a partenerilor naționali și internaționali.

Există și obiective pe care nu am reușit să le duc până la capăt. Printre acestea se numără dezvoltarea unui centru regional de excelență pentru pregătire profesională, operare și mentenanță nucleară, o inițiativa în care cred în continuare și care poate aduce valoare semnificativă României și industriei nucleare regionale.

La fel de importantă este moștenirea umană. Am investit în formarea unei noi generații de specialiști și lideri, pregătiți să ducă mai departe standardele de excelență, profesionalism și cultură nucleară care definesc Societatea Națională Nuclearelectrica SA .

Le mulțumesc colegilor, echipei de management, Consiliului de Administrație, partenerilor și tuturor celor care au contribuit la această călătorie extraordinară. Realizările noastre sunt rezultatul unui efort colectiv.

Chinezii cuceresc RAPID Europa cu mașini CITEȘTE ȘI Chinezii cuceresc RAPID Europa cu mașini

Îi doresc mult succes domnului Mihai Gioară în preluarea conducerii executive a companiei.

Pentru mine începe o nouă etapă profesională. Privesc spre viitor cu aceeași energie, încredere și dorința de a construi".

Decizia lui Cosmin Ghiță de a renunța la mandatul de Director General al Nuclearelectrica va avea efect din 2 octombrie.

Functia de Director General provizoriu al Nuclearelectrica va fi asigurată de Mihai Laurentțu Gioara pentru o durata de maximum 5 luni, cu posibilitatea prelungirii, o singură dată, pentru încă 2 luni, pentru motive întemeiate.

Probleme de finanțare la CFR Călători, deși Bolojan a intervenit pentru a fi achitate salariile angajaților. Guvernul, solicitat să aprobe bugetul companiei sau redistribuirea unor fonduri CITEȘTE ȘI Probleme de finanțare la CFR Călători, deși Bolojan a intervenit pentru a fi achitate salariile angajaților. Guvernul, solicitat să aprobe bugetul companiei sau redistribuirea unor fonduri

Gioara are o experiență de aproximativ 12 ani în domeniul energetic, perioadă în care a activat în funcții de conducere (Director General, Director General Adjunct) și de consiliere (consilier, expert) la Electrocentrale București, Compania Municipală Energetică București, Societatea Nuclearelectrica Serv., Societatea Națională Nuclearelectrica S.A.

Deține în prezent funcția de Director Dezvoltare și Managementul Participațiilor în cadrul Nuclearelectrica, rol în care a coordonat dezvoltarea operațională a proiectelor de investiții ale companiei, inclusiv suportul direct pentru Retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă. 

Cosmin Ghiță urmează să plece din funcția de CEO al Nuclearelectrica după aproape 9 ani.

Luna trecută, Corpul de control al lui Bolojan recomanda ″analiza oportunității atragerii răspunderii″ șefilor SNN și a altor persoane.

Corpul de control al prim-ministrului (CCPM) spunea că a constatat mai multe ″neajunsuri″ legate de asocierea companiei de stat Nuclearelectrica (SNN) cu Nova Power&Gas în societatea mixtă RoPower Nuclear SA, înființată pentru proiectul construirii unei centrale nucleare de 462 MW la Doicești, cu tehnologia reactoarelor modulare mici (SMR) a americanilor de la NuScale, precum și de proiect ca atare.

În replică, Nuclearelectrica (SNN) a transmis că respinge concluziile.

În paralel, în contextul crizei energetice, un furnizor de energie electrică pentru clienți finali din România situat în top 10 al clasamentului cotelor locale de piață a solicitat la tribunal ca societatea de stat Nuclearelectrica, operatoarea centralei nucleare de la Cernavodă, să fie obligată să reia livrarea angro de energie în baza contractelor bilaterale încheiate cu furnizorul, livrare întreruptă complet pe 13 august, după oprirea și a celui de-al doilea reactor al centralei nucleare, ca urmare a imposibilității alimentării cu apă de răcire, din cauza secetei. 

Astfel, furnizorul Getica 95 Com a solicitat, pe 18 august, o ordonanță președințială de suspendare a efectelor unuia dintre avizele de forță majoră obținute pe 10 august de Nuclearelectrica de la Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA), în ceea ce privește raporturile contractuale ale SNN cu reclamanta, ″până la soluționarea definitivă a acțiunii de fond privind existența și întinderea forței majore″.

Getica a cerut și ″obligarea provizorie a pârâtei Nuclearelectrica la reluarea deîndată și continuarea furnizării integrale a cantităților de energie electrică contractate în favoarea reclamantei, în condițiile și la prețurile stabilite prin contractele (...)″ bilaterale încheiate între cele 2 părți anul trecut pe platforma PCCB-LE-flex a OPCOM, 6 la număr, cu livrare în perioada 1 iulie 2025 – 31 decembrie 2026, potrivit unui document din dosar, analizat de Profit.ro.

Getica 95 Com, controlată și condusă de Viorel Tudose, un business cu rulaj de peste 1,6 miliarde lei anul trecut, s-a clasat, în martie 2026, pe locul 8 în clasamentul furnizorilor români, din punct de vedere al cantităților totale furnizate clienților finali, cu o o cotă de piață de 4,16%.

Doar pe segmentul concurențial, Getica s-a situat pe locul 7, cu cotă de 4,47%, potrivit celor mai recente date ale Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

A doua șansă la Rabla Auto 2026. Noi înscrieri pentru cei care nu au reușit să se înscrie în prima etapă CITEȘTE ȘI A doua șansă la Rabla Auto 2026. Noi înscrieri pentru cei care nu au reușit să se înscrie în prima etapă

Furnizorul a arătat că, deși nu contestă avizul de forță majoră în sine, ″nu recunoaște incidența și efectele exoneratoare ale cazului de forță majoră invocat de pârâtă asupra întregii cantități contractate″.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Partenerii noștri
Cele mai citite