Descinderi, în Hunedoara, la persoane suspectate că furau cărbune din vagoanele de marfă; în aproape un an au fost furate 300 de tone

Descinderi, în Hunedoara, la persoane suspectate că furau cărbune din vagoanele de marfă; în aproape un an au fost furate 300 de tone
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 ian 2018

Un număr de 15 percheziții au loc joi dimineața la persoane suspectate că furau cărbune din vagoanele de marfă, în județul Hunedoara. Polițiștii spun că în aproape un an a fost furată cantitatea de 300 de tone din vagoanele care aprovizionau Termocentrala Mintia.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara fac 15 percheziții pe raza județului Hunedoara, joi dimineața, având 13 mandate de aducere emise de Judecătoria Petroșani, la 11 domicilii și patru agenți economici, într-un dosar penal care vizează furturi de minereu de cărbune din vagoanele de marfă care aprovizionează Termocentrala Mintia, arată news.ro.

În perioada monitorizată, februarie 2017-ianuarie 2018 persoane necunoscute au sustras și valorificat aproximativ 300 tone de minereu. Cărbunele era încărcat în vagoanele CFR și transportat la Mintia, iar pe traseu, cărbunele era furat din aceste vagoane.

Explicația schimbării numelui companiei care a cumpărat parcul eolian al OMV Petrom: mineritul criptomonedelor va consuma în acest an mai multă electricitate decât cea necesară alimentării mașinilor electrice în următorii 7 ani CITEȘTE ȘI Explicația schimbării numelui companiei care a cumpărat parcul eolian al OMV Petrom: mineritul criptomonedelor va consuma în acest an mai multă electricitate decât cea necesară alimentării mașinilor electrice în următorii 7 ani

Până în prezent au fost monitorizate mai multe transporturi de minereu de cărbune sustras, transportul efectuându-se cu camioane de mare tonaj, un transport putând însuma chiar și 7.5 tone. Prețul de vânzare este de aproximativ 500 lei pe tonă.

Carbunele furat se comercializa către persoane fizice și agenți economici, fiind obținute sume de bani sau cantități de cereale în schimb.

Suspecții vor fi cercetați pentru infracțiuni de furt calificat și complicitate la furt calificat.

viewscnt
Afla mai multe despre
carbune