Fondul suveran de investiții al Norvegiei se opune ca Paolo Scaroni să devină președintele consiliului de administrație al grupului Enel

Fondul suveran de investiții al Norvegiei se opune ca Paolo Scaroni să devină președintele consiliului de administrație al grupului Enel
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 mai 2023

Fondul suveran de investiții al Norvegiei, cel mai mare investitor unic la bursă din lume, se va opune prin vot ca Paolo Scaroni să devină președinte al consiliului de administrație al companiei de utilități Enel, amplificând o revoltă tot mai mare față de nominalizarea acestuia de către Trezoreria italiană, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Fondul din Norvegia se alătură altor acționari ai Enel care se opun numirii lui Scaroni, din cauza preocupărilor legate de guvernanța companiei susținută de stat, scrie News.ro.

Fosta conducere a OMV se mută în Bahrein: Pleininger - numit CEO al Tatweer. Fostul său șef, Seele, este deja în Consiliul de Supraveghere CITEȘTE ȘI Fosta conducere a OMV se mută în Bahrein: Pleininger - numit CEO al Tatweer. Fostul său șef, Seele, este deja în Consiliul de Supraveghere

Fondul va vota în favoarea lui Marco Mazzucchelli, a spus acesta vineri, pe site-ul său. Mazzucchelli  este un fost bancher care este candidatul la funcția de președinte propus de fondul speculativ Covalis Capital, într-o provocare adresată Trezoreriei Italiei, cel mai mare acționar al Enel, cu aproape 24% din acțiuni.

Lupta pentru nominalizările în consiliul de administrație se dezvoltă într-un test mai amplu al influenței Romei asupra companiilor susținute de stat care sunt listate la bursă, iar rezultatul votului acționarilor Enel din 10 mai pare incert.

Trezoreria l-a nominalizat luna trecută pe președintele clubului de fotbal AC Milan, Scaroni, fost director general atât al Enel, cât și al grupului energetic Eni, pentru a prezida compania.

Roma l-a mai propus pe Flavio Cattaneo, vicepreședintele operatorului de trenuri de mare viteză Italo, să-l înlocuiască pe Francesco Starace, care este director general din 2014.

Covalis, care deține un pachet de acțiuni de aproximativ 1% la Enel, și-a prezentat propria listă de candidați la consiliu și a declarat că nominalizările Trezoreriei subminează ”democrația acționarilor”.

Banca Transilvania, profit în creștere de peste două ori în primul trimestru CITEȘTE ȘI Banca Transilvania, profit în creștere de peste două ori în primul trimestru

În timp ce l-a susținut pe Mazzucchelli pentru funcția de președinte, fondul suveran norvegian a declarat că îi va sprijini pe alți nominalizați în consiliul de administrație, propuși de asociația de administratori de active Assogestioni, care reprezintă investitorii instituționali.

Fondul norvegian deținea o participație de 2,17% din Enel, la sfârșitul anului 2022, arată cele mai recente date disponibile despre fond.

Sindicatele italiene Filctem Cgil, Flaei Cisl și Uiltec Uil și-au exprimat îngrijorarea cu privire la impactul bătăliei asupra modului în care este condusă compania, cerând investiții sporite și protecția drepturilor lucrătorilor.

”Nu vom fi spectatori pasivi ai disputelor financiare, vrem să avem un impact asupra alegerilor strategice făcute de companii”, au spus cele trei sindicate într-un comunicat comun.

viewscnt
Afla mai multe despre
paolo scaroni
enel