FOTO Acordul nuclear România-SUA: "Țarul" american al Energiei din administrația Trump l-a semnat la el acasă, într-un "cătun" de lângă Washington

FOTO Acordul nuclear România-SUA: "Țarul" american al Energiei din administrația Trump l-a semnat la el acasă, într-un "cătun" de lângă Washington
scris 25 iun 2021

Acordul dintre România și SUA privind cooperarea în domeniul nuclear civil, la proiectele de extindere și retehnologizare a centralei de profil de la Cernavodă, document a cărui lege de ratificare a fost aprobată marți de plenul Senatului de la București, în calitate de cameră decizională, a fost semnat de reprezentantul părții americane, secretarul Energiei din fosta administrație Trump de la Casa Albă, în localitatea sa de domiciliu.

Ce se va întâmpla pe piața de energie din România, investițiile pregătite și ultimele date legate de liberalizarea pieței de electricitate vor fi anunțate la Videoconferința Profit Energy.forum, care va fi organizată cu sprijinul Electrica Furnizare, Nuclearelectrica, Complexul Energetic Oltenia, Biriș Goran, Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), Hidroelectrica și Grup Servicii Petroliere, urmând să fie transmisă în direct și de PROFIT NEWS TV

Detalii pot fi văzute AICI

Plenul Senatului a adoptat marți proiectul Legii de ratificare a Acordului între Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă și în sectorul energiei nucleare civile din România, semnat la București, la 9 decembrie 2020 și la Upper Marlboro, la 4 decembrie 2020. Legea va merge acum la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Dăianu: Cripto nu sunt monede. Ele pot să însemne și demolarea unor oameni CITEȘTE ȘI Dăianu: Cripto nu sunt monede. Ele pot să însemne și demolarea unor oameni

"În data de 27 noiembrie 2020 a fost aprobat Memorandumul prin care Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, a fost mandatat să semneze Acordul, în numele Guvernului României; documentul de cooperare a fost semnat de reprezentantul român la data de 9 decembrie 2020, la București, și de cel american la 4 decembrie 2020, la Upper Marlboro", se arată în expunerea de motive a proiectului de lege aprobat marți de Senat.

Pe de altă parte, în avizul său consultativ, Consiliul Legislativ a atras atenția că "atât în textul în limba română, cât și în textul în limba engleză al Acordului, nu sunt menționate data și locul semnării acestuia, motiv pentru care nu ne putem pronunța cu privire la corectitudinea acestora". De altfel, în documentul publicat conținând textul Acordului, se poate remarca că datele și locurile în care acesta a fost semnat de către reprezentanții celor două părți au fost adăugate ulterior, de mână.

FOTO Acordul nuclear România-SUA:

Landul german Bavaria discută cu Intel construirea unei megafabrici de cipuri, pentru reducerea deficitului care afectează industria auto CITEȘTE ȘI Landul german Bavaria discută cu Intel construirea unei megafabrici de cipuri, pentru reducerea deficitului care afectează industria auto

Ce este Upper Marlboro și de ce reprezentantul american a semnat Acordul nuclear cu România acolo?

Din informațiile Profit.ro, coroborate cu date disponibile public, Upper Marlboro, situată în apropierea capitalei americane Washington, în statul Maryland, este localitatea de domiciliu a fostului secretar al Energiei din administrația Trump, din momentul semnării Acordului, Dan Brouillette. Potrivit contului său oficial de Twitter, Brouilette a efectuat în ziua semnării o vizită la centrul de cercetare științifică Oak Ridge National Laboratory al Departamentului pentru Energie din statul Tennessee.

VIDEO O companie chineză a construit complet un bloc cu 10 etaje în 28 de ore și 45 de minute CITEȘTE ȘI VIDEO O companie chineză a construit complet un bloc cu 10 etaje în 28 de ore și 45 de minute

Prima parte a lunii decembrie 2020 a reprezentat o perioadă extrem de agitată și chiar haotică pentru Cabinetul fostului lider de la Casa Albă Donald Trump, care pierduse alegerile prezidențiale din noiembrie în favoarea lui Joe Biden, dar nu recunoscuse rezultatul acestora și continua să acuze public că scrutinul a fost viciat de fraude. De asemenea, administrația Trump încerca să adopte în ultimele sale zile de mandate numeroase modificări legislative federale semnificative.

Dan Brouilette a fost caracterizat ca fiind un tehnocrat cu reputație de bun negociator de deal-uri legislative între cele două partide americane rivale și a avut un rol-cheie în elaborarea strategiei SUA de acordare de sprijin financiar de stat pentru dezvoltarea exporturilor nucleare americane, care a stat și la baza încheierii Acordului România-SUA pentru centrala nucleară de la Cernavodă.

Bugetul Parchetului European condus de Kovesi a fost rectificat în scădere. Fosta șefă a DNA se plânge că nu e lăsată să facă noi angajări: \ CITEȘTE ȘI Bugetul Parchetului European condus de Kovesi a fost rectificat în scădere. Fosta șefă a DNA se plânge că nu e lăsată să facă noi angajări: "Ce să fac cu banii, să cumpăr flori?"

Brouilette, care este căsătorit și are 9 copii, deține alături de familie o casă cu etaj și mansardă, cu 6 camere, în suprafață de circa 550 mp în Upper Marlboro, Maryland, evaluată la 857.000 de dolari. Upper Marlboro, localitate aflată la 33 de kilometri de Washington înființată oficial în 1706, are o populație de numai circa 700 de persoane, cu un venit mediu anual pe gospodărie de aproape 100.000 de dolari și rată a sărăciei de 2,6%.

FOTO Acordul nuclear România-SUA:
FOTO Acordul nuclear România-SUA:
Casa fostului secretar al Energiei de la Washington, Dan Brouillette. Surse foto: https://www.zillow.com/, https://presidenthouse.org/

Casa fostului secretar al Energiei de la Washington, Dan Brouillette. Surse foto: https://www.zillow.com/, https://presidenthouse.org/

După cum a relatat Profit.ro, Acordul dintre Guvernele României și Statelor Unite privind cooperarea la proiectele de extindere și retehnologizare a centralei nucleare Cernavodă prevede că entități din SUA ar trebui să fie selectate pentru pozițiile de contractor pentru inginerie, procurare și construcții (IPC) și companie principală de inginerie la proiectele menționate, urmând să colaboreze cu furnizorul canadian al tehnologiei nucleare Candu 6, iar autoritățile de la București vor încerca să convingă Comisia Europeană ca anumite contracte necesare retehnologizării reactorului 1 și construirii unităților 3 și 4 de la Cernavodă să fie exceptate de la reglementările UE privind achizițiile publice.

Analist: Probabilitatea este în creștere ca BNR să majoreze rata de dobândă de politică monetară încă de la sfârșitul acestui an CITEȘTE ȘI Analist: Probabilitatea este în creștere ca BNR să majoreze rata de dobândă de politică monetară încă de la sfârșitul acestui an

"Statele Unite își exprimă interesul ferm în facilitarea utilizării EXIM Bank, US International Development Finance Corporation și a altor instituții finanțatoare aplicabile și disponibile din SUA care să sprijine finanțarea globală a proiectelor, sub rezerva politicilor, procedurilor, reglementărilor și independenței decizionale a acestor instituții, inclusiv, în mod particular, evaluările independente de tip due dilligence, juridic, tehnic, financiar, de mediu, social și de securitate nucleară a fiecărui proiect din cadrul Programului", mai stipulează documentul.

Fostul ambasador SUA la București Adrian Zuckerman a declarat anul trecut, cu ocazia parafării proiectului de Acord, că extinderea și retehnologizarea Cernavodă va fi coordonată de către compania americană Aecom, un gigant multinațional al infrastructurii, ingineriei, proiectării și construcțiilor cu o istorie de peste 100 de ani, 86.000 de angajați în întreaga lume, venituri anuale de mai mult de 20 de miliarde de dolari și experiență de peste 60 de ani în energetica nucleară, contribuind la construirea a aproape 50 de centrale de profil.

"Intenția Exim US este de a sprijini investiții strategice în România și de a asigura linii de finanțare de aproximativ 7 miliarde de dolari", mai spunea Zuckerman.

Ministrul român al Energiei, Virgil Popescu, fostul secretar american al Energiei, Dan Brouillette, și ex-ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman, la parafarea proiectului de acord nuclear, Washington, octombrie 2020. Sursă foto: Facebook

Ministrul român al Energiei, Virgil Popescu, fostul secretar american al Energiei, Dan Brouillette, și ex-ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman, la parafarea proiectului de acord nuclear, Washington, octombrie 2020. Sursă foto: Facebook

O camionetă a intrat în oameni la o paradă gay în Statele Unite CITEȘTE ȘI O camionetă a intrat în oameni la o paradă gay în Statele Unite

În plus, conform Ex-Im Bank US, celor de la Aecom li s-ar putea alătura în coordonarea extinderii și retehnologizării Cernavodă firma americană de consultanță, proiectare, inginerie și management de proiect în energie Sargent & Lundy. Aceasta va asista Nuclearelectrica, operatorul român de stat al centralei, și la identificarea unor potențiale amplasamente pentru instalarea de reactoare modulare mici, proiect finanțat printr-un grant nerambursabil acordat de statul american.

Exim Bank are un program de contracarare directă a subvențiilor pentru export acordate de către China companiilor chinezești, pentru sprijinirea competitivității internaționale a firmelor americane în domenii precum 5G, tehnologie financiară emergentă, energie regenerabilă, biomedicină, biotehnologie sau inteligență artificială. În vara anului 2020, AGA de la Nuclearelectrica, dominată de Ministerul Energiei, a decis ruperea înțelegerii cu gigantul chinez de stat China General Nuclear Power privind construirea și operarea în comun a reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă.

viewscnt
Afla mai multe despre
acord nuclear romania sua
extindere retehnologizare centrala cernavoda sua
ex-im us nuclearelectrica
reactoarele 3 si 4 centrala nucleara cernavoda
companii americane proiecte cernavoda