Grupul german Linde, al doilea mare furnizor de gaze industrial din lume, cumpără ITO Industries și Rodmir Expert din România

Grupul german Linde, al doilea mare furnizor de gaze industrial din lume, cumpără ITO Industries și Rodmir Expert din România
scris 6 apr 2017

Linde Gaz România, subsidiara grupului german Linde, al doilea mare furnizor de gaze industrial din lume, preia firmele Rodmir Expert și ITO Industries International, furnizori de gaze pentru clienți din retail. Subsidiara locală a Linde este lider în România pe segmentul gazelor industriale.

Linde va prelua astfel operațiunile celor două firme din București, Iași, Cluj-Napoca, Oradea, Târgu Mureș, Hunedoara și Ploiești.

“Această tranzacție întărește succesul afacerii noastre aflată în continuă creștere în România. Reprezintă angajamentul nostru de a investi în continuare în regiune", afirmă Ciprian Islai, Director General Linde Gaz România.

ING mută pe piață cu un comision zero la orice bancomat din lume în anumite condiții CITEȘTE ȘI ING mută pe piață cu un comision zero la orice bancomat din lume în anumite condiții

Divizia de Gaze Industriale a Linde Group este unul din liderii mondiali în furnizarea de gaze industriale, speciale și medicale. Printre industriile pe care divizia de gaze Linde le deservește sunt metalurgia, industria chimică și petrochimică, celuloză și hârtie, alimente și băuturi, sticlă și ceramică, industria auto, unități medicale și pacienți, agricultură, electronice, protecția mediului și servicii, magazine de sudură, unități de cercetare

În anul financiar 2016, grupul Linde a generat venituri de 16,9 miliarde euro, devenind astfel unul dintre liderii companiilor de gaze și inginerie din lume, cu aproximativ 60. 000 de angajați în peste 100 de țări.

Pe piața românească, grupul german este prezent prin intermediul Linde Gaz România. Subsidiara locală, lider la nivel național pe segmentul gazelor industriale, a raportat o cifră de afaceri record de 531,6 milioane de lei (circa 118 de milioane de euro) în 2015 și estimează o performanță similară pentru 2016.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
linde gaz romania
ito industries
rodmir expert