Creșterea producției centralelor pe gaze cu +8% față de 2024 a fost favorizată de scăderea energiei furnizate de hidrocentrale, dar și de o reducere a producției pe cărbune, care este acum de sub 10%.
Solarele și eolienele sunt acum prima sursă de energie electrică a Uniunii Europene, depășind pentru prima dată, anul trecut, combustibilii fosili.
Turbinele eoliene au generat ceva mai puțin (17%) decât în anul precedent, dar acest lucru a fost compensat de producția fotovoltaicelor.
Cercetătorii spun că trecerea energiei regenerabile pe primul loc, la nivelul UE, “este un punct de cotitură major”, arată BiziDay.
Raportul vine a doua zi după ce Donald Trump a atacat puternic Europa, susținând în mod fals că “eolienele sunt pentru fraieri”, pentru că acestea nu ar fi eficiente.
El a spus că China doar ar produce turbinele ca să le vândă altora, susținând, de asemenea fals, că China nu le folosește. În realitate, China are cele mai mari parcuri eoliene din lume.
Destul de străveziu, Trump a precizat că a venit la Davos cu numeroși oameni de afaceri din domeniul petrolului, care vor să facă afaceri cu Europa.
După începerea războiului din Ucraina, țările UE au redus treptat importurile de gaze rusești, dar le-au crescut pe cele de gaze lichefiate din SUA, de la 5% în 2021, la aproape 30% din consum, anul trecut.
Pe lângă rolul de reducere al impactului asupra mediului, investițiile europene în energie regenerabilă au și sensul de a asigura o mai mare independență energetică.
















