Rusia a fost în iulie cel mai mare furnizor de petrol al Chinei, pentru a treia lună consecutiv

Rusia a fost în iulie cel mai mare furnizor de petrol al Chinei, pentru a treia lună consecutiv

Sursa foto: Alexandr Zharikov | Dreamstime.com

Profit.ro
Profit.ro
scris 21 aug 2022

Cu interdicții la exporturile pe piața europeană, Federația Rusă găsește piață în China. Aceasta reduce dependenâa de țițeiul din Golful Persic.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Rusia și-a menținut statutul de cel mai mare furnizor de petrol al Chinei pentru a treia lună consecutiv, în iulie, au arătat datele publicate sâmbătă, în timp ce rafinăriile independente și-au intensificat achizițiile la prețuri mici, în timp ce le-au redus pe cele de la furnizori rivali precum Angola și Brazilia, transmite Reuters, preluată de News.ro.

Importurile de petrol rusesc, inclusiv livrările pompate prin conducta din Siberia de Est-Oceanul Pacific și transporturile maritime din porturile europene și din Orientul Îndepărtat ale Rusiei, au totalizat 7,15 milioane de tone, în creștere cu 7,6% față de acum un an, arată datele Administrației Generale a Vămilor din China.

ULTIMA ORĂ INFOGRAFICE România - Importurile de gaze rusești destinate pieței interne au fost sistate brusc CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ INFOGRAFICE România - Importurile de gaze rusești destinate pieței interne au fost sistate brusc

Cu toate acestea, livrările Rusiei în iulie, echivalentul a aproximativ 1,68 milioane de barili pe zi (bpd), au fost sub recordul din luna mai, de aproape 2 milioane de barili pe zi. China este cel mai mare cumpărător de petrol al Rusiei.

Importurile din Arabia Saudită, aflate pe locul doi, și-au revenit luna trecută față iunie, când s-au aflat la cel mai scăzut din ultimii trei ani, de 6,56 milioane de tone, sau 1,54 milioane bpd, dar încă ușor sub nivelul de aceeași perioadă a anului 2021.

Olandezii de la Photon Energy lansează o nouă centrală fotovoltaică în România CITEȘTE ȘI Olandezii de la Photon Energy lansează o nouă centrală fotovoltaică în România

Importurile din Rusia efectuate în acest an au totalizat 48,45 milioane de tone, în creștere cu 4,4% față de anul precedent, fiind încă în urma Arabiei Saudite, care a furnizat 49,84 milioane de tone, sau cu 1% sub nivelul din anul precedent.

Importurile de țiței ale Chinei au scăzut în iulie cu 9,5% față de anul precedent, volumele zilnice fiind pe al doilea cel mai scăzut loc din ultimii patru ani, deoarece rafinăriile și-au redus stocurile și cererea internă de combustibil s-a redresat mai lent decât erau așteptările.

DOCUMENT Promisiune oficială: Subvenția pentru panouri fotovoltaice - și în cazul blocurilor și caselor înșiruite CITEȘTE ȘI DOCUMENT Promisiune oficială: Subvenția pentru panouri fotovoltaice - și în cazul blocurilor și caselor înșiruite

Achizițiile ridicate din Rusia au redus livrările concurente din Angola și Brazilia, care au scăzut în termeni anuali cu 27% și, respectiv, cu 58%. Vama nu a raportat niciun import din Venezuela sau Iran luna trecută.

Companiile petroliere de stat au evitat achizițiile din aceste țări de la sfârșitul anului 2019, de teamă să nu se încalce sancțiunile secundare ale SUA. Importurile din Malaezia, adesea folosite ca punct de transfer în ultimii doi ani pentru petrolul originar din Iran și Venezuela, au crescut cu 183% în termeni anuali, la 3,34 milioane de tone, și au crescut de la 2,65 milioane de tone din iunie.

viewscnt
Afla mai multe despre
rusia
china
petrol