Statul va încasa dividende de aproape jumătate de miliard de lei de la OMV Petrom, care promite și distribuirea unui dividend special

Statul va încasa dividende de aproape jumătate de miliard de lei de la OMV Petrom, care promite și distribuirea unui dividend special
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 26 apr 2023

Statul român, care care deține, prin Ministerul Energiei, 20,7% din acțiunile OMV Petrom, va încasa de la cea mai importantă companie de petrol și gaze dividende de peste 480 de milioane de lei, aferente exercițiului financiar pe anul trecut, în care a înregistrat un profit record.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Adunarea Generală a Acționarilor companiei a aprobat propunerea Directoratului de a distribui dividende de bază record în valoare brută de 0,0375 lei/acțiune pentru anul financiar 2022, reprezentând o creștere anuală de 10%. Valoarea totală brută a dividendelor de distribuit se ridică la peste 2,3 miliarde de lei, reprezentând 23% din profitul net pentru anul 2022.

Dividendele vor fi distribuite acționarilor înregistrați la data curentă. Aproape 1 miliard de lei va fi distribuit acționarilor români, care dețineau la 31 decembrie 2022 peste 40% din acțiunile companiei.

La începutul lunii februarie, conducerea OMV Petrom a anunțat că, în plus, intenționează să propună și pentru 2023 distribuirea unui dividend special, valoarea exactă a acestuia urmând a fi anunțată la jumătatea anului 2023.

FOTO Compania americană din domeniul energiei regenerabile Ameresco țintește proiecte fotovoltaice de 1,5 GW în Europa, inclusiv în România CITEȘTE ȘI FOTO Compania americană din domeniul energiei regenerabile Ameresco țintește proiecte fotovoltaice de 1,5 GW în Europa, inclusiv în România

Totodată, a fost aprobat un buget de investiții de aproximativ 7 miliarde lei care include 6 miliarde lei investiții planificate și 1 miliard lei buget contingent pentru a acoperi posibilitatea accelerării unora dintre proiectele strategice și a altor oportunități de investiții.

În cadrul AGEA s-a mai votat favorabil și delistarea certificatelor globale de depozit (GDR-uri) emise de Citibank N.A., listate la Bursa de Valori din Londra, considerând ponderea redusă a GDR-urilor în capitalul social al companiei, volumele tranzacționate și costurile aferente.

„OMV Petrom a susținut întotdeauna dezvoltarea pieței de capital din Romania și continuarea tranzacționării acțiunilor sale doar pe Bursa de Valori București este încă o dovadă în acest sens”, susține compania.

În cadrul AGOA s-a parafat și numirea a trei membri în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom, respectiv Reinhard Florey, Katja Tautscher și Berislav Gaso, anterior membri interimari ai Consiliului de Supraveghere, care se alătură membrilor din prezent, și anume Alfred Stern, Martijn van Koten, Niculae Havrileț, Răzvan-Eugen Nicolescu, Marius Ștefan și Jochen Weise.

În plus, KPMG Audit SRL ca nou auditor financiar pentru auditul situațiilor financiare 2023.

Anul trecut, OMV Petrom a plătit acționarilor dividende totale (de bază și speciale) în cuantum de peste 4,4 miliarde lei, sumă mai mult decât dublă față de cea distribuită în 2021.

viewscnt
Afla mai multe despre
profit omv petrom
dividende omv petrom
dividend special omv petrom