Este acuzat de spionaj în favoarea Rusiei.
Ar fi vorba despre un est-european naturalizat, arată Kurier.
Un diplomat rus a fost chemat la Ministerul de Externe de la Viena în urma acestui caz, conform Reuters.

Revista Profil a scris că angajatul OMV ar fi atras atenția prin întâlniri cu un diplomat rus suspectat de serviciile secrete occidentale că este un agent al serviciului de informații interne rus FSB, arată Agerpres.
Conform publicației citate, Direcția de Securitate și Informații de Stat din Austria îl monitoriza de câteva luni pe directorul executiv de la OMV, a cărui identitate nu a fost dezvăluită.

La o percheziție la domiciliul angajatului ar fi fost găsite documente sensibile. Acestea sunt în prezent evaluate.
OMV a declarat pentru Reuters că a reziliat contractul angajatului cu efect imediat și că grupul cooperează pe deplin cu autoritățile competente.
'Din motive legate de protecția datelor, nu putem oferi detalii suplimentare privind raporturile individuale de muncă', a declarat un purtător de cuvânt al OMV.

Ministerul austriac de Externe a precizat pentru Reuters că este la curent cu acuzațiile și cu procedurile penale în curs împotriva unui diplomat rus.
Însărcinatul cu afaceri al ambasadei Rusiei la Viena a fost chemat la Ministerul de Externe și i s-a cerut să ridice imunitatea diplomatului.
'Altfel, acesta ar fi fost considerat persona non grata și ar fi trebuit să părăsească Austria', a explicat ministerul pentru Reuters.
Ministerul rus de Externe nu a putut fi contactat pentru comentarii.

Nu este clar dacă suspectul a acționat ca autor individual sau dacă au fost implicate și alte persoane. De asemenea, rămâne de clarificat ce informații și pe ce perioadă de timp au fost transmise.
Potrivit raportului, angajatul ar fi lucrat, pentru o anumită perioadă, și pentru compania petrolieră de stat din Abu Dhabi și coproprietar al OMV, Adnoc.
Angajatul OMV fusese detașat temporar la Compania Națională de Petrol Abu Dhabi (ADNOC) din Emiratele Arabe Unite, care deține o participație de 25% la OMV.
ADNOC și OMV urmează să-și fuzioneze afacerile de poliolefină Borouge și Borealis pentru a crea o crea un grup de produse chimice cu o valoare de întreprindere de 60 de miliarde de dolari.

Revista a scris că angajatul OMV avea informații despre ambele companii și l-a informat pe diplomatul rus în timpul întâlnirilor de la Viena.
ADNOC nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii.