Franța: Guvernul cedează în fața protestelor Vestelor Galbene și suspendă majorarea taxei pe carburanți, precum și scumpirea energiei și gazelor

Franța: Guvernul cedează în fața protestelor Vestelor Galbene și suspendă majorarea taxei pe carburanți, precum și scumpirea energiei și gazelor
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 dec 2018

Guvernul francez a anunțat astăzi suspendarea pe o perioadă de șase luni a măsurii de creștere a taxei pe carburanți, prevăzută anterior să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2019, dar și a preconizatelor majorări de tarife reglementate la energie electrică și gaze naturale, în urma agravării situației sociale din Franța pe fondul protestelor Vestelor Galbene.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

"Pentru nici o taxă nu merită să fie pusă în pericol unitatea națiunii. Francezii nu vor nici creșteri de impozite, nici noi taxe. Dacă impozitele vor scădea, va trebui ca și cheltuielile publice să scadă", a declarat premierul francez, Edouard Philippe.

El a declarat că suspendarea de șase luni va fi aplicată majorării taxelor pe carburanți, creșterilor prețurilor electricității și gazelor, precum și controalelor stricte privind emisiile autovehiculelor. „Francezii care au purtat vestele galbene își iubesc țara. Noi împărtășim aceste valori”, a spus premierul, adăugând, însă, că violențele trebuie să se oprească. „Principalul rol al statului este să garanteze ordinea publică, însă trebuie să lupte împotriva a orice pune în pericol unitatea națiunii”, a precizat Philippe, adăugând că orice demonstrații viitoare trebuie să fie anunțate oficial și să aibă loc în mod pașnic.

Protestatarii din mișcarea „Vestelor Galbene” anulaseră anterior întâlnirea cu premierul Philippe, programată pentru astăzi, după ce unii reprezentanți moderați ai mișcării au primit amenințări cu moartea, scrie BBC.

 

 

Prețurile la producătorii din industrie au accelerat în octombrie CITEȘTE ȘI Prețurile la producătorii din industrie au accelerat în octombrie

139 de suspecți majori au fost prezentați în fața justiției, iar măsura arestului preventiv a 111 dintre ei a fost prelungită, a anunțat Parchetul Parisului luni, la două zile după violențele din capitală în marja protestelor ”vestelor galbene”, relatează AFP. Violențele din weekend au condus la 363 de plasări în arest preventiv - inclusiv a 32 de minori -, potrivit unui nou bilanț al parchetului.

În total, 412 persoane au fost reținute sâmbătă - când pe Arcul de Triumf s-au înscris mesaje și a fost vandalizat, au fost smulse grilaje la Grădina Tuileries, au fost incendiate vehicule și au fost jefuite magazine - a precizat duminică prefectul poliției Michel Delpuech, evocând ”violențe de o gravitate fără precedent”. Astfel au fost înregistrate ”249 de incendii” de către pompieri, vizând ”112 vehicule, 130 de piese de mobilier urban” și ”șase clădiri”, iar în forțele de ordine ”s-a aruncat cu ciocane”, ”bile de oțel” sau ”piroane groase”, a enumerat Delpuech. Investigații urmează să continue în vederea identificării eventualilor autori ai unor fapte violente comise la Arcul de Triumf și furtului unei puști de asalt dintr-un vehicul aparținând forțelor de ordine.

”Vestele galbene” și-au continuat luni acțiunile în întreaga Franță, provocând penurii de carburant în Bretagne și blocaje pe mai mulți kilometri la frontiera cu Spania, iar fronda a cuprins, de asemenea, licee, care denunță reforme în domeniul Educației. relatează AFP. Numeroase stații de alimentare cu carburant - în Finistère, Côtes d'Armor și Morbihan - au rămas definitiv sau parțial fără carburant luni. Încă de duminică seara, prefectul din Finistère Pascal Lelarge a fost nevoit să ia măsuri de restricționare a consumului ”în vederea garantării accesului la carburant unui număr cât mai mare”.

Astfel, volumul maxim de carburant vândut pe zi unui vehicul este limitat la suma de 30 de euro în cazul vehiculelor ușoare, de mai puțin de 3,5 tone, și de 200 de euro celor grele.

Pe Profit Insider: Grupul sloven KRKA, avans și strategie pentru România CITEȘTE ȘI Pe Profit Insider: Grupul sloven KRKA, avans și strategie pentru România

După ce a așteptat timp de 40 de minute la Plougastel, Gaëlle Mevel, o studentă în vârstă de 25 de ani, a putut să ”pună benzină de 20 de euro” în mașina sa. ”Este jenant, dar nu e grav”, a apreciat ea, dând asigurări că-i ”înțelege” pe manifestanți.

În Morbihan, penuriile sunt cauzate de ”un supraconsum irațional de carburant”, în contextul în care ”aprovizionarea stațiilor de alimentare este regulată”, a anunțat prefectura pe Twitter, îndemnând să se recurgă la pompe ”doar în caz real de nevoie” și să se evite ”rezervele din precauție”.

La ora locală 17.00 (18.00, ora României), cinci depozite erau blocate în continuare sau accesul era dificil, din cele 200 din Franța, potrivit Uniunii franceze a industriilor petroliere (UFIP). Depozitul petrolier de la Lorient (Morbihan) este blocat de aproape o săptămână de către lucrători independenți din sectorul lucrărilor publice care denunță taxarea, de la 1 ianuarie, a motorinei fără destinație rutieră (GNR) fără taxe în întreprinderile din sector”. Acestora li s-au alăturat ”veste galbene”.

La Brest, manifestanți din domeniul lucrărilor publice și-au pus veste portocalii, pentru a se deosebi de ”vestele galbene” și a debloca un depozit din port, blocat de miercuri. Niciun camion nu mai intră și nu mai iese de vineri.

Grupul sud-african Naspers evaluează compania din spatele eMAG.ro la puțin peste 1 miliard de dolari și își atinge ținta de a o plasa, prin propria evaluare, în categoria unicornilor CITEȘTE ȘI Grupul sud-african Naspers evaluează compania din spatele eMAG.ro la puțin peste 1 miliard de dolari și își atinge ținta de a o plasa, prin propria evaluare, în categoria unicornilor

Depozitul petrilier de la Mans era, de asemenea, blocat în continuare luni seara.

În schimb, în urma intervenției forțelor de ordine, blocajele depozitelor din La Rochelle (Charente-Maritime) și Donges (Loire-Atlantique) au fost ridicate luni dimineața. Cel de la depozitul de la Grand Quevilly, lângă Rouen, instituit luni la ora locală 3.00 (4.00, ora României), de către CGT și ”veste galbene” a fost ridicat ”în calm la ora (locală) 16.30 (17.30, ora României)”, potrivit prefecturii, iar cel de la Fos-sur-Mer (Bouches du Rhône), a fost deblocat luni la prânz.

Acest din urmă punct de acțiune a fost criticat inclusiv în cadrul mișcării ”vestelor galbene”. ”Operațiunea este efectuată în afara noastră”, a declarat pentru AFP Chantal, una dintre coordonatoarele mișcării în regiunea Alpes-Côte-d'Azur.

Pe drumuri existau baraje ”de filtrare” în Côtes d'Armor, Bouches-du-Rhône și Vaucluse. Dificultăți mari de circulație au fost semnalate, de asemenea, în Hérault și în regiunea Nîmes (Gard).

Apple a anunțat care sunt cele mai bune jocuri și aplicații ale anului CITEȘTE ȘI Apple a anunțat care sunt cele mai bune jocuri și aplicații ale anului

La frontiera franco-spaniolă, acțiunile unor ”veste galbene” au provocat un blocaj de cel puțin 19 kilometri în apropiere de La Jonquera, potrivit serviciului catalan de gestionare a traficului rutier. Între 3.000 și 4.000 de camioane erau blocate luni în regiune, a precizat Guvernul catalan. Veste galbene vizau în continuare locuri simbolice, precum Bergerac (Dordogne), unde aproximativ 40 de agricultori au deversat bălegar în fața centrului finanțelor publice.

La Rennes, aproximativ 15 ”veste galbene” ocupau locul din fața centrului de impozite, echipate cu canapele, vase de jăratic și paleți, în spatele unui adevărat zid de pneuri. Un grup a intervenit la începutul ședinței Consiliului Municipal, conform regulamentului, și a solicitat aleșilor ”votul unei mărturisiri a susținerii”, prezentând revendicările pe care le are - să crească puterea de cumpărare, să crească nivelul ajutoarelor sociale minime, să fie reintrodus impozitul de solidaritate pe avere (ISF) sau să se anuleze taxa pe carbon.

De asemenea, peste 100 de licee erau blocate - parțial sau în totalitate - luni, de către o mișcare de protest față de reforme în Educație, iar în unele locuri în susținerea ”vestelor galbene”, potrivit Ministerului Educației. ”Ne aflăm pe un butoi cu pulbere, se va accentua, inclusiv în provincie (...). Există o furie care crește, este chiar mai rău decât furia, ia niște proporții enorme”, a apreciat Fabien Schlegel, unul dintre liderii ”vestelor galbene” la Dole (Jura).

viewscnt
Afla mai multe despre
vestele galbene
majorare taxa carburanti
majorare acciza carburanti
scumpire carburanti
proteste violente franta