ESSA Group a crescut cu 40% în ultimii doi ani. "Suntem într-o fază în care toți furnizorii de servicii se bat în preț, uitând de performanță."

ESSA Group a crescut cu 40% în ultimii doi ani. "Suntem într-o fază în care toți furnizorii de servicii se bat în preț, uitând de performanță."

Eugen Saulea

Profit.ro
Profit.ro
scris 16 feb 2023

ESSA Group, jucător prezent la nivel local pe segmentul serviciilor de trade marketing și vânzări, deținut de antreprenorul Eugen Saulea, a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri de aproximativ 19,8 milioane de euro, așa cum estimase încă de la începutul anului trecut.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Toate previziunile făcute anual de reprezentanții companiei se bazează pe numărul de contracte active și pe potențialul serviciilor cheie, ținând cont în același timp de contextul economic.

VIDEO PROFIT LIVE Ovidiu Toader, business coach: În momentul de față, în antreprenoriat ne confruntăm cu așa numitul paradox of choice CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT LIVE Ovidiu Toader, business coach: În momentul de față, în antreprenoriat ne confruntăm cu așa numitul paradox of choice

”Pentru 2022, obiectivul nostru de creștere, de cel puțin 20%, a fost atins. Un rezultat similar am înregistrat și în 2021 prin comparație cu 2020, ceea ce înseamnă că, în ultimii doi ani, afacerea ESSA a crescut cu 40%”, declară Eugen Saulea.

Din cauza presiunii scumpirilor din 2022, compania a trebuit să vândă mai ieftin. Mai mult, în cadrul contractelor active la momentul majorării prețurilor la utilități și carburanți, în paralel cu creșterea dobânzilor bancare, indexarea tarifelor ESSA nu a fost acceptată în toate contractele.

În același timp, lipsa încasărilor – din cauza unor vânzări în scădere - a determinat beneficiarii de servicii similare celor vândute de ESSA să plaseze pe loc secund calitatea și să se focuseze pe cel mai mic tarif, conform companiei.

”Suntem într-o fază în care toți furnizorii de servicii se bat în preț, uitând de performanță. De altfel, în 2023, așteptările noastre vizează în primul rând un preț corect pentru serviciile solicitate, astfel încât furnizorii să rămână sănătoși din punct de vedere fiscal. Se pune o mare presiune pe aceștia în a oferta cu cel mai mic preț, iar pe termen mediu și lung prețurile mici se vor traduce în lipsa de solvabilitate a furnizorilor, eliminarea acestora făcându-se pe criterii de bonitate”, spune Eugen Saulea.

Tranzacție surpriză: Familia Apreutese, fondatoarea holdingului International Alexander, cumpără jumătate din cea mai mare agenție de concerte și stand-up comedy din România CITEȘTE ȘI Tranzacție surpriză: Familia Apreutese, fondatoarea holdingului International Alexander, cumpără jumătate din cea mai mare agenție de concerte și stand-up comedy din România

Cu alte cuvinte, scăderea vânzărilor sau stimularea lor doar prin oferte de preț rămân în topul îngrijorărilor pentru 2023. De ce? Pentru că, în opinia lui Eugen Saulea, ambele au același efect: lipsa bugetelor pentru achiziții de servicii conexe vânzărilor. Iar dacă nu ai vânzări, lipsesc și banii din încasări.

Practic, fără aceste bugete nu ai cu ce să investești în programe de marketing sau în alte tipuri de programe adecvate businessului. Ce se va întâmpla, astfel, mai departe? Furnizorii vor căuta să rămână pe profit prin eficientizarea bugetelor existente, și anume: diminuare normelor pentru lucratorii comerciali, accesarea unui program de lucru flexibil în funcție de traficul din magazine sau renunțarea la programele de BTL.

”Efectele vor fi multiple, vom avea vânătoare de locuri de muncă. Mai exact, angajații vor migra în permanență după salarii mai bune. Vom avea restructurări și concedieri din programele ce se doresc închise în regim de urgență sau redimensionate într-un termen scurt. În plus, vor fi blocaje în cash flow-ul furnizorilor de servicii din cauză că beneficiarii vor întârzia în mod intenționat decontarea serviciilor”, punctează Eugen Saulea. Conform informațiilor sale, deja se încearcă o majorare a termenelor de plată, dar fără a fi acceptat și un comision de finanțare. ”Avem comisioane de finanțare duble față de primul trimestru din 2021, impactul fiind unul consistent în bugetele lunare.”

În altă ordine de idei, serviciul de manipulare si administrare marfa pentru marile lanțuri internaționale, din portofoliul ESSA, depinde foarte mult de volumele vândute fizic de către parteneri. ”Anul 2022 a fost marcat de numeroase scumpiri la alimente, în special la cele care formează coșul de bază al consumatorilor.

ROCA Investments finalizează o nouă rundă de majorare a capitalului, atrâgând 100 de milioane de lei CITEȘTE ȘI ROCA Investments finalizează o nouă rundă de majorare a capitalului, atrâgând 100 de milioane de lei

Din trimestrul doi și până la finalul anului, au fost furnizori care au majorat chiar și de trei ori prețul de livrare al produselor, ajungând în raft și cu peste 60% mai scumpe față de perioada similară din 2021. Din păcate, veniturile consumatorilor nu au crescut direct proporțional cu prețurile”, detaliază Eugen Saulea.

Personalul non-UE, răspunsul pentru a acoperi un gol

Tot la nivelul anului în curs, antreprenorul are anumite așteptări și în privința recrutărilor de personal. Potrivit spuselor sale, fără a avea salarii competitive, va fi foarte greu să atragi în echipă personal valoros și să-l motivezi să rămână. În prezent, există multe pachete financiare disponibile în piața de profil, iar printre cei care aplică pentru un loc de muncă sunt puțini români. La modul general, ofertele se aleg în funcție de: venitul net, program, proximitate și mult mai puțin în raport cu programele de carieră și de formare. Eugen Saulea consideră că alternativa o reprezintă personalul non-UE.

În cazul particular al ESSA Group, o optimizare importantă a resurselor investite a fost implementată în cadrul diviziei de leasing de personal, cu accent pe segmentul de ”lucrător comercial” și pe cel de ”preparator comenzi online (picker)”. Ca o consecință, ESSA chiar a apelat la personal non-UE pentru a implementa proiectele partenerilor săi, în special pentru comenzile de lucrători comerciali.
”Personalul non-UE, aici referindu-mă la posturile de lucrători comerciali, reprezintă circa 68% din resursa umană a ESSA. Toți cei care fac parte din personalul non-UE sunt foarte implicați la locul de muncă, flexibili la program, motivați de activitățile alocate și disponibili să învețe”, mai spune Eugen Saulea.

UPDATE TOKHIT, aplicație dezvoltată de un startup românesc, susține că a atras o finanțare de 100 de milioane de dolari CITEȘTE ȘI UPDATE TOKHIT, aplicație dezvoltată de un startup românesc, susține că a atras o finanțare de 100 de milioane de dolari

În context, și majorarea salariilor în 2023 reprezintă o condiție esențială pentru a avea o echipă cu angajați stabili și motivați. Antreprenorul consideră că, în această privință, ”nevoia de majorare a salariului curent este de cel puțin 37%”, pentru a putea acoperi cele două goluri: inflația și salariul minim.

Fondat în 2010 de antreprenorul Eugen Saulea, ESSA Group este astăzi unul dintre cei mai cunoscuți jucători din piața serviciilor de trade marketing și vânzări din țară. Printre serviciile din portofoliul companiei se numără: recrutarea și plasarea de forță de muncă, BTL și evenimente, servicii management POSM (materiale comunicare), call center și manipulare & administrare marfa . În prezent, ESSA oferă servicii în sistem leasing și outsourcing pentru peste zeci de clienți, furnizori și producători, dar și pentru marile lanțuri de retail precum Carrefour, Kaufland, Auchan, Metro Cash & Carry, Mega Image.

viewscnt
Afla mai multe despre
eugen saulea
essa group