Omul de afaceri Ioan Simion, unul dintre cei mai puternici antreprenori din Prahova, creditat de Forbes în urmă cu mai mulți ani cu o avere de circa 20 milioane euro în principal din afaceri cu echipamente petroliere, intrat recent și pe nișa medicală, și-a fixat planul pe care îl va aplica în perioada următoare la spitalul Sanconfind, urmând să deschidă o secție de chirurgie și cabinete de ORL și oftalmologie, după ce va atrage personal medical de specialitate. Spitalul face parte din grupul Confind.
„Sălile de operație sunt gata, sunt funcționale, aparatura medicală există și vom începe să le folosim anul acesta cu spitalizarea de zi. Vrem să începem cu specialitatea chirurgie generală, operații mai simple, să zicem clasice, care să nu necesite spitalizare continuă pentru că implică costuri mari, ci internări de maximum 12 ore”, a spus Ioan Simion pentru Profit.ro, adăugând că urmărește să atragă medici de specialitate, de anul următor spitalul furnizând servicii medicale de spitalizare continuă.
„Până la anul trebuie să găsesc două sau trei specialități chirurgicale pe care să le dezvolt pentru ca spitalul să ajungă un centru de excelență într-un domeniu, cum ar fi chirurgie estetică”, spune Simion.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

Antreprenorul susține că va deschide și cabinetele de ORL și oftalmologie în perioada următoare, după ce va angaja medici de specialitate, ca în cazul secției de chirurgie, cabinetele fiind deja echipate și având autorizația sanitară de funcționare pentru acestea.
Conform spuselor fondatorului, personalul medical se împarte în proporție de 70-80% în medici care lucrează full-time și au un salariu fix și cei care lucrează part-time, din cauza unui număr redus de pacienți, iar salariul reprezintă un procent din sumele plătite de pacienți. Salariile fixe pornesc de la 2.000 de euro net și ajung la 6.000 de euro net, în funcție de natura specialității.
„Pentru a determina un medic să renunțe definitiv la serviciul de la stat și să se mute la noi, am adunat salariul de la stat, veniturile de la un cabinet privat unde mai lucrează și ciubucul și am dat mai mult decât toate trei adunate”, spune Simion, susținând că medicii care lucrează full-time nu mai pot profesa și la un cabinet privat.
De altfel, fondatorul Sanconfind a impus în contractele individuale ale personalului medical format din medici și asistente condiția de a nu primi foloase necuvenite din partea pacienților, nerespectarea condiției ducând la desfacerea contractelor.

În prezent, spitalul are 230 de angajați, dintre care medici, personal sanitar și angajați pentru întreținere și extindere, urmând ca, după finalizarea lucrărilor, acești angajați să fie integrați treptat în echipa de la Confind.
„Nu voi depăși un număr de 230 - 240 de oameni, dar voi schimba structura. Pe măsură ce vor apărea specialități noi, vor apărea și cadre medicale noi”, a adăugat Simion, specificând că medicii care nu sunt din Câmpina vor primi locuințe de serviciu.
Extinderea spitalului prin dezvoltarea specialităților conduce la atragerea de noi pacienți care vor beneficia și de alte servicii medicale. „Un nou serviciu medical înseamnă o trimitere de pacienți către celelalte compartimente. De exemplu, este dezvoltată ortopedia, de acolo pacienții se îndreaptă către imagistică, recuperare, e un avantaj al spitalului gândit de la început în sensul acesta”, arată fondatorul Sanconfind.
Anul trecut, 50.000 de pacienți au folosit serviciile medicale ale spitalului, majoritatea din Câmpina, ca și din Ploiești. 20% dintre pacienți au venit din București, iar un număr redus a fost reprezentat de pacienții străini care au provenit, în mare parte, din țările arabe.
Omul de afaceri susține că, pentru a atrage pacienți străini, spitalul trebuie să fie atestat internațional, să aibă garanția calității actului medical.

„Voi face primul pas prin acreditarea spitalului la organismele din România, iar apoi, când va fi finalizat spitalul, trebuie să apelăm la firmele americane”, a specificat Simion.
Sanconfind a început să funcționeze din 2015, având la bază o investiție de peste 22 milioane de euro. Alături de DentActiv (clinică stomatologică), Agroserv și Confind Câmpina, face parte din grupul Confind.
Spitalul este dotat cu 90 de paturi și are 230 de angajați, dintre care 22 sunt medici angajați „full time”.
Fondat în 1991, Confind Câmpina este unul dintre principalii furnizori români de echipamente și servicii în domeniile petrolului și gazelor. Din 2003, compania execută și proiecte EPPC “la cheie”, printre clienți numărându-se OMV Petrom și compania kazahă Azalia.
Confind are circa 1.100 de angajați și afaceri anuale de aproximativ 40 de milioane de euro.