Financiar

Ce efecte anticipează OMV Petrom că va resimți de pe urma tarifelor Trump

Fragmentarea geoeconomică, războaiele comerciale și schimbările în lanțurile globale de aprovizionare ar putea conduce la creșteri ale costurilor pentru OMV Petrom, cât și la prețuri volatile ale mărfurilor, elemente ce ar putea impacta negativ creșterea economică, afectând cererea pentru produsele companiei.

Ce efecte anticipează OMV Petrom că va resimți de pe urma tarifelor Trump
Creditarea companiilor din zona euro se redresează

Acordarea de împrumuturi bancare companiilor și gospodăriilor din zona euro a continuat să accelereze în martie, ceea ce indică că reducerea dobânzilor a impulsionat activitatea înainte ca SUA să lanseze un război comercial global, arată datele unui studiu publicat marți de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters.

Creditarea companiilor din zona euro se redresează
Ultima oră
ULTIMA ORĂ Profitul net al OMV Petrom a scăzut cu 24% în T1

OMV Petrom, cel mai important producător de hidrocarburi și carburanți din România, totodată producător de energie electrică, companie controlată de grupul austriac omonim și la care statul român deține aproape 20,7% din acțiuni, a înregistrat în primul trimestru din 2025 un profit net de 1,07 miliarde, cu aproape 24% mai mic decât cel din perioada similară a anului trecut (1,399 miliarde lei).

ULTIMA ORĂ Profitul net al OMV Petrom a scăzut cu 24% în T1
Exclusiv
EXCLUSIV Sorin Mititelu, vicepreședinte ASF, confirmă Profit.ro: O scumpire a polițelor obligatorii pentru locuințe este de așteptat. Altfel putem ajunge ca la RCA, unii au vândut ieftin și în final am plătit toți pentru găuri

O ajustare a tarifelor polițelor obligatorii pentru locuințe, cunoscute sub denumirea PAD, este de așteptat în viitor pentru a asigura nivelul rezervelor și sumelor reasigurate la un nivel corespunzător valorilor asigurate, spune pentru Profit.ro Sorin Mititelu, vicepreședinte Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

EXCLUSIV Sorin Mititelu, vicepreședinte ASF, confirmă Profit.ro: O scumpire a polițelor obligatorii pentru locuințe este de așteptat. Altfel putem ajunge ca la RCA, unii au vândut ieftin și în final am plătit toți pentru găuri
Dividende de la KFC

Compania Sphera Franchise, care operează lanțurile localer de restaurante KFC, Pizza Hut și Taco Bell, acordă un dividend cu randament de 2% din rezultatul reportat.

Dividende de la KFC
Ultimele ştiri
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Curs BNR
1 EUR5.0845 -0.0006-0.01 %
1 USD4.4165 -0.0125-0.28 %
1 GBP5.7769 +0.0079+0.14 %
1 CHF5.4566 -0.0042-0.08 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Must Read