ULTIMA ORĂ ASF va face plângere penală împotriva conducerii Euroins. Reacția asigurătorului

ULTIMA ORĂ ASF va face plângere penală împotriva conducerii Euroins. Reacția asigurătorului
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 feb 2023

ASF a decis să înainteze organelor abilitate o plângere penală împotriva întregii conduceri a Euroins, după ce ar fi descoperit existența unei aplicații „clandestine”.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Surse apropiate situației au declarat că ar fi vorba de dubla raportare privind litigiile, dar și despre descoperirea unei aplicații “clandestine”, care nu ar fi fost auditată și raportată la ASF, așa cum ar fi trebuit, arată Adevarul.

Profit.ro a anunțat anterior că Euroins România, liderul pieței locale de asigurări, parte a grupului bulgar Eurohold și locul trei în ierarhia de profil, a primit cele mai multe amenzi în cursul anului trecut de la Autoritatea de Supraveghere Financiară, motivele fiind nerespectarea legislației de profil în privința dosarelor de daună și rezervelor tehnice. În total, sancțiunile au însumat 5,25 milioane de lei.

Cartel pe piața asigurărilor de aviație: Consiliul Concurenței amendează cu 15 mil. lei Generali, Omniasig și Aon România CITEȘTE ȘI Cartel pe piața asigurărilor de aviație: Consiliul Concurenței amendează cu 15 mil. lei Generali, Omniasig și Aon România

Euroins a făcut următoarele precizări:

- Nu am fost notificați de către Parchet sau de orice altă instituție din România cu privire la vreo procedură judiciară. Prin urmare, nu putem face niciun comentariu, în afara faptului că vom coopera pe deplin, așa cum facem de fiecare dată, și vom răspunde oricăror nevoi de clarificări.

- Putem afirma că, din punctul nostru de vedere, toate datele au fost raportate conform cerințelor legale și cu bune intenții. Acestea sunt raportate periodic către ASF, inclusiv cauzele posibilelor întârzieri de procesare și acțiunile de remediere în curs. Credem în puterea justiției și considerăm că toate provocările ar trebui să fie discutate mai întâi cu autoritățile care sunt responsabile, înainte de a afecta reputația companiei, pe baza unor interpretări publice.

- Ca urmare a reformelor substanțiale și a schimbărilor fundamentale pe care compania le-a implementat în ultimii doi ani, inclusiv în ceea ce privește gestionarea datelor și a raportărilor, Euroins nu a fost niciodată mai puternică, iar procesul lung și dificil de schimbări continuă.

City Insurance luptă să își anuleze falimentul. Prima decizie CITEȘTE ȘI City Insurance luptă să își anuleze falimentul. Prima decizie

Consiliul de administrație și acționarii noștri se angajează pe deplin să sprijine progresul și poziția companiei pe piață. "Compania nu a fost niciodată mai puternică din punct de vedere financiar, cum este acum, după procesul de redresare prin care am trecut în timpul mandatului meu. Este, de asemenea, mai puternică în ceea ce privește conformitatea și transparența cu autoritățile de reglementare, iar faptele vor dovedi acest lucru", a declarat Tanja Blatnik, CEO Euroins România.

Euroins interacționează zilnic și cu service-urile auto. Pentru noi, service-urile sunt principalii parteneri, iar compania a lucrat neîncetat pentru a îmbunătăți relațiile de lucru cu acestea. În momentul de față, lucrăm cu peste 1.000 de service-uri din toată țara, de la doar 50 de service-uri auto în urmă cu doar doi ani. Aceasta este o dovadă suficientă a calității aprecierii lor față de munca noastră.

În concluzie, Euroins este și va rămâne o companie puternică datorită angajamentului nostru față de clienți și datorită încrederii pe care am construit-o cu principalii noștri parteneri.

- Rămânem pe deplin deschiși să răspundem oricăror solicitări venite din partea mass-media, pentru a obține public dovezi, mai degrabă decât speculații.

UPDATE Mesaj de la Sofia, din partea proprietarului

Pentru a evita orice dubiu și pentru a fi pe deplin transparentă, Euroins, sub supravegherea ASF, a efectuat un inventar al tuturor litigiilor deschise și, de asemenea, încheiate până la 31 octombrie 2022. Rezultatele acestei verificări a inventarului au fost transmise la ASF în data de 16 ianuarie 2023, împreună cu toate remedierile provizioanelor până la 31 decembrie 2022.

În concluzie, conducerea a făcut tot posibilul pentru a evalua în mod corespunzător situația actuală complicată, fiind și mai surprinsă în ceea ce privește presupusul caz penal împotriva managementului companiei pe acest subiect.

Vă punem la dispoziție următoarele date:

●În ultimii trei ani, Euroins România a plătit peste 3,5 miliarde de lei în mai mult de 400.000 de dosare de daună. 

●Mai mult, dorim să amintim că în această perioadă, o sumă de peste 200 de milioane de lei a fost investită în companie printr-un aport de capital, care depășește cu mult suma citată. Și mai mult, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a devenit acționar al companiei, lucru care arată mesajul clar de încredere și mare oportunitate pentru dezvoltarea industriei locale de asigurări.

Nu în ultimul rând, conducerea EIG dorește să își exprime întregul sprijin pentru echipa de management a Euroins România. Sub îndrumarea directorului general Tanja Blatnik, compania a trecut printr-o transformare completă, care a dus la o îmbunătățire semnificativă a performanței generale a activității noastre în România.

În mai puțin de un an, compania a înregistrat îmbunătățiri masive, cum ar fi digitalizarea proceselor, diversificarea produselor de asigurare și a portofoliului, o mai bună experiență a clienților, precum și o scădere majoră a reclamațiilor și plăți făcute mai rapid. În ceea ce privește procesarea cererilor de despăgubire, perioada de la depunerea cererii de către un solicitant, până la data plății (termenul legal este de 40 de zile) a fost redusă semnificativ.

În prezent, plata medie pentru toate cererile de despăgubire este de doar 9 zile, față de 35 de zile în urmă cu doi ani. Rezultatele pozitive ale eforturilor noii conduceri pot fi observate și în cifrele financiare ale companiei.

De asemenea, suntem foarte recunoscători clienților, angajaților și partenerilor noștri care, în ciuda perioadei actuale, cu mari provocări și atacuri mediatice, continuă să aibă încredere în noi și să aprecieze calitatea serviciilor noastre.

viewscnt
Afla mai multe despre
euroins
asf