BERD salută intrarea Băncii Transilvania în acționariatul Victoriabank. Banca și-a redus însă expunerea peste Prut, acuzând lipsa de transparență și de integritate

BERD salută intrarea Băncii Transilvania în acționariatul Victoriabank. Banca și-a redus însă expunerea peste Prut, acuzând lipsa de transparență și de integritate
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 17 ian 2018

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a salutat intrarea Băncii Transilvania în acționariatul Victoriabank, caracterizând instituția română de credit drept un investitor reputat și un partener strategic. BERD, anterior un investitor major în sistemul bancar din Republica Moldova, spune însă că a fost nevoită să își reducă expunerea pe piața moldovenească din cauza unor jucători lipsiți de transparență și de integritate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

BERD a ajuns la o deținere de 27,5% la Victoriabank în 2016, după achiziția unui pachet suplimentar de 12% din acțiunile băncii moldovenești, pentru care a plătit 6 milioane de euro. Banca spune că mutarea a vizat restaurarea unei guvernanțe corporative și atragerea unui investitor strategic puternic.  

“Anterior un investitor major în sistemul bancar din Republica Moldova, BERD a trebuit să reducă volumul creditării către sistemul financiar și să se concentreze asupra puținelor bănci active pe piața locală care sunt deținute de acționari transparenți și care se conformează standardelor înalte de guvernanță corporativă, integritate și performanțe financiare solide”, este poziția BERD.

Premierul nipon amintește românilor că pot intra în Japonia fără viză. Regula, aplicată din 2009, mai este valabilă până la finalul anului CITEȘTE ȘI Premierul nipon amintește românilor că pot intra în Japonia fără viză. Regula, aplicată din 2009, mai este valabilă până la finalul anului

Banca Transilvania a cumpărat astăzi 39,2% din acțiunile Victoriabank, a treia instituție de credit de peste Prut, devenind cel mai mare acționar al băncii moldovenești. Banca Transilvania și BERD dețin împreună 66,7% din Victoriabank și vor lansa o ofertă publică obligatorie pentru preluarea restului de acțiuni. BERD este și acționar minoritar la Banca Transilvania.

“Privim intrarea Băncii Transilvania pe piața din Republica Moldova ca pe un pas major înspre restructurarea și modernizarea sectorului financiar al țării”, potrivit BERD, care precizează că este gata să reia activitatea de creditare în țara vecină.

viewscnt
Afla mai multe despre
berd
victoriabank
banca transilvania
actionariat
expunere