Aceasta a anunțat amenzi pentru zece bănci în valoare de 3,73 miliarde lei pentru coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR.
Conducerea Exim Banca Românească consideră că concluziile investigației derulate de Consiliul Concurenței nu reflectă modul în care banca a contribuit în permanență, cu respectarea deplină a normelor Băncii Naționale a României (BNR), la funcționarea pieței monetare interbancare din România.
"Subliniem că Exim Banca Românească își desfășoară activitatea în totală conformitate cu cadrul legal și de reglementare aplicabil instituțiilor de credit din România și din Uniunea Europeană, sub supravegherea BNR, în acord cu standardele prudențiale și de guvernanță europene și respectând toate principiile de integritate și transparență", se arată într-un comunicat al băncii, care a primit o amendă de 96,49 milioane lei.
Oficialii băncii precizează că pe parcursul întregii investigații, Exim Banca Românească a pus la dispoziția autorității un volum consistent de date, analize și explicații tehnice care demonstrează că activitatea sa s-a desfășurat strict în limitele cadrului legal și ale reglementărilor aplicabile.
"Exim Banca Românească consideră că anumite concluzii intuite din minuta deliberării par să se bazeze pe o înțelegere neancorată în realitate a mecanismelor specifice pieței monetare și astfel nu reflectă rolul cadrului reglementat și al supravegherii exercitate de banca centrală. În consecință, Exim Banca Românească va contesta decizia în instanță și va utiliza toate căile legale disponibile pentru a demonstra corectitudinea conduitei sale, cu convingerea că instanțele vor confirma legalitatea și responsabilitatea acțiunilor sale", se menționează în comunicat.
Consiliul Concurenței a sancționat 10 bănci cu amenzi în valoare totală de 3,73 miliarde lei (710 milioane euro) pentru coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR.
Băncile au la dispoziție o perioadă de 60 de zile de la primirea motivării deciziei de sancționare pentru a prezenta planuri de măsuri prin care vor elimina practicile anticoncurențiale, planuri ce vor fi aprobate de către Consiliul Concurenței. Decizia autorității de concurență poate fi atacată la Curtea de Apel în 30 de zile de la comunicarea motivării.
















