Mesajul ING Bank Romania
„ING Bank Romania a luat act de comunicarea publică a Consiliului Concurenței din data de 7 iunie 2026. ING Bank România respinge categoric concluziile acesteia și sancțiunile dispuse, pe care le consideră profund neîntemeiate și bazate pe o înțelegere eronată a modului de funcționare a pieței monetare interbancare.
Activitatea băncii s-a desfășurat în permanență cu respectarea reglementărilor legale și a normelor aplicabile, în cadrul creat, reglementat și supravegheat de Banca Națională a României, și a fost supusă unor mecanisme continue de control, care nu au evidențiat deficiente.
Integritatea și responsabilitatea față de clienții noștri și față de societate sunt valori esențiale ale băncii noastre, pe care le urmăm în toate acțiunile pe care le întreprindem. După comunicarea deciziei motivate, ING Bank România va exercita cu hotărâre toate căile legale de contestare, având convingerea că a acționat corect, legal și cu respectarea obligațiilor față de clienți și piață.„
VEZI MAI JOS ȘI REACȚIA BĂNCII TRANSILVANIA, A CEC BANK, Raiffeisen, BCR, BRD și UNICREDIT
Mai multe bănci au reacționat deja la decizia Consiliului Concurenței folosind termeni duri.
Mesajul Raiffeisen Bank:
„Ne exprimăm dezacordul față de concluziile Consiliului Concurenței și ne menținem punctul de vedere conform căruia acestea nu reflectă realitățile pieței interbancare si nu țin cont de cadrul legal în vigoare, pe care băncile participante la sistemul de fixing aveau obligația să îl respecte.
ROBOR este un mecanism strict reglementat, în cadrul căruia băncile participante operează exclusiv în baza unor reguli tehnice clare, supravegheate de autoritățile competente.
Constatăm că investigația nu a relevat nicio dovadă privind existența unei înțelegeri între bănci pentru stabilirea cotațiilor ROBOR. Singurul aspect indicat vizează transparența acestor cotații, acesta fiind un element ce reprezintă o caracteristică intrinsecă a sistemului de fixing și nicidecum o opțiune a băncilor participante.
Vom contesta decizia în instanță pentru a demonstra corectitudinea conduitei noastre și avem încredere că instanțele vor confirma legalitatea și responsabilitatea acțiunilor noastre.”
Mesajul CEC Bank:
CEC Bank ia act cu profundă îngrijorare și este în dezacord total față de decizia Consiliului Concurenței de a sancționa cele 10 bănci din România care participă la procesul de fixing al pieței, decizie pe care o considerăm profund nejustificată, lipsită de fundament juridic solid și bazată pe interpretări eronate ale mecanismelor de piață.
Respingem categoric orice acuzație de manipulare a ratei ROBOR
Activitatea CEC Bank pe piața monetară interbancară a fost, în fiecare moment, strictă, transparentă și conformă cu cadrul legal și regulatoriu în vigoare, cu regulamentele Băncii Naționale a României și cu standardele europene aplicabile instituțiilor de credit.
Reiterăm faptul că transparența nu este o alegere pentru băncile locale, ci o componentă funcțio¬nală inerentă a sistemului de fixing și o cerință legală a Băncii Naționale a României.
Observăm în acest context un conflict instituțional între Consiliului Concurenței și Banca Națională a României, ca administrator al indicelui și al mecanismului ROBOR.
ROBOR este o rată de referință calculată pe baza cotațiilor transmise de băncile participante, conform unei metodologii riguroase, supervizate de BNR. Contribuțiile CEC Bank la acest proces au reflectat întotdeauna condițiile reale ale pieței monetare, fără nicio coordonare ilicită cu alți participanți și fără nicio intenție de a influența artificial nivelul ratei.
Investigația Consiliului Concurenței a durat ani întregi. Pe tot parcursul acestui proces, CEC Bank a cooperat în mod activ și în deplină bună-credință cu autoritatea de investigare, a pus la dispoziție toate documentele solicitate și a furnizat explicații detaliate cu privire la fiecare aspect invocat. În ciuda acestei cooperări totale, concluziile formulate de autoritate nu reflectă realitatea operațiunilor noastre.
Reamintim că, într-un mod similar, în 2008 Consiliul Concurenței a investigat exact aceeași speță, în același cadru legal, concluzia fiind că nu s-a găsit niciun indiciu de încălcare.
Amenda este absolut inacceptabilă
Amenda reprezintă unul dintre cele mai severe niveluri de penalizare prevăzute de legislația concurenței. Aplicarea oricărui cuantum, indiferent de nivel, în absența unor probe clare, directe și incontestabile ale unui comportament anticoncurențial, este arbitrară și de natură să afecteze grav stabilitatea unui sector bancar care finanțează economia reală a României.
Suntem convinși că o instanță independentă va evalua acest caz în mod obiectiv, pe baza probelor reale și a standardelor juridice aplicabile — și că decizia Consiliului Concurenței nu va rezista unui control judiciar riguros.
CEC Bank, reacționează dur la sancțiunea Consiliului Concurenței în investigația asupra ROBOR, precizând că o va contesta în justiție pe toate căile necesare. Instituția financiară deținută de stat, care a fost amendată cu 332,98 milioane de lei, invită Banca Națională a României, Ministerul Finanțelor și toate autoritățile competente să analizeze cu atenție impactul sistemic al acestei decizii asupra sectorului bancar și al finanțării economiei românești.CEC Bank va contesta această decizie în fața Curții de Apel București și, dacă va fi necesar, până la ultimul grad de jurisdicție disponibil, inclusiv prin luarea în considerare a implicării instantelor europene.
Suntem pregătiți pentru un proces lung. Suntem pregătiți să prezentăm probe. Și suntem convinși că dreptatea va fi de partea noastră.
Această decizie nu poate rămâne necombătută — nu doar în interesul CEC Bank și al acționarului său, ci în interesul principiului fundamental că o sancțiune de o asemenea amploare trebuie să se bazeze pe dovezi, nu pe prezumții.
CEC Bank este o instituție solidă, bine capitalizată, cu o reputație construită în peste 160 de ani de activitate responsabilă în serviciul românilor. Această decizie nu ne va afecta capacitatea de a ne onora angajamentele față de deponenți, debitori și parteneri de afaceri.
Vom continua să ne desfășurăm activitatea în conformitate cu cele mai înalte standarde de integritate, transparență și responsabilitate față de clienții noștri.
Invităm Banca Națională a României, Ministerul Finanțelor și toate autoritățile competente să analizeze cu atenție impactul sistemic al acestei decizii asupra sectorului bancar și al finanțării economiei românești. Considerăm că un dialog instituțional deschis este esențial în această etapă.
Mesajul BCR:
„La dată de 7 iunie 2026, Consiliul Concurenței a emis un comunicat de presă privind sancționarea a 10 bănci cu amenzi în valoare totală de 3,73 miliarde lei, pentru presupusa încălcare a normelor de concurență, respectiv prevederilor Legii Concurenței nr. 21/1996 și ale Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene, constând pretinsa coordonare a comportamentului printr-un schimb de informații confidențiale și strategice, în special referitoare la preț, cu privire la nivelul ROBOR în cadrul procedurii de fixing. Amendă indicată în ceea ce privește Banca Comercială Română S.A. („ BCR ”) este de 577,36 milioane lei.
BCR a luat act de comunicarea publică a Consiliului Concurenței, însă precizează că, la acest moment, nu a primit decizia finală motivată a autorității. BCR respinge, în mod ferm, concluziile comunicate și le consideră neîntemeiate, atât în fapt, cât și în drept.
Din perspectiva BCR, poziția Consiliul Concurenței în acest caz este cu atât mai surprinzătoare cu cât aceeași autoritate a mai analizat în trecut procedura de stabilire a indicilor ROBID/ROBOR și a constatat, în urmă investigației închise în anul 2013, inexistentă vreunei încălcări a normelor de concurență. Această schimbare de abordare ridică probleme de predictibilitate și consecvență a practicii administrative proprii.
Mecanismul ROBOR a fost și rămâne un mecanism cunoscut, accesibil și transparent, desfășurat într-un cadru sectorial specific, supravegheat de Banca Națională a României și guvernat de reguli aplicabile pieței monetare interbancare emise de către banca centrală. În acest context, orice susținere privind existența unui pretins schimb de informații confidențiale și strategice trebuie analizat strict prin raportare la cadrul concret al procedurii de fixing, la informațiile efectiv disponibile în piață și la obligațiile reale aplicabile participanților.
BCR apreciază totodată că referirile generale la practici sancționate în alte jurisdicții nu pot substitui analiza concretă a cadrului normativ, factual și instituțional aplicabil procedurii ROBOR din România. Orice comparație cu alte cazuri internaționale trebuie să fie relevanță, riguroasă și aplicabilă circumstanțelor concrete ale pieței locale și ale mecanismului ROBOR.
BCR reafirmă, pe această cale, corectitudinea poziției sale și a comportamentului sau de piață. În același timp, BCR își exprimă angajamentul ferm că va continuă să respecte legislația aplicabilă, inclusiv normele de concurență, reglementările bancare și principiile de funcționare transparență și responsabilă a pieței financiare.
BCR a acționat constant, de-a lungul anilor, pentru protejarea intereselor clienților săi, inclusiv prin oferirea de produse de creditare cu dobânda fixă în lei și prin derularea unora dintre cele mai ample programe de educație financiară din România.
Pe cale de consecință, BCR va contesta, în condițiile legii, decizia Consiliului Concurenței odată ce va fi comunicată și va utiliza toate mijloacele procedurale și legale disponibile pentru apărarea poziției și reputației sale, atât la nivel intern, cât și internațional. Banca rămâne convinsă că deține argumente juridice și factuale solide pentru obținerea unei soluții favorabile în instanța și pentru invalidarea concluziilor autorității de concurență. BCR va continuă să informeze piață cu privire la orice evoluții relevante, în conformitate cu obligațiile legale și de raportare aplicabile.
La rândul ei, Banca Transilvania, care a primit cea mai mare amendă în urma investigației ROBOR, fiind și cea mai mare bancă din țară, în condițiile în care amenzile Consiliului Concurenței se stabilesc în raport cu cifra de afaceri, a arătat că nu a primit, până la momentul publicării informației, comunicarea oficială scrisă a deciziei de sancționare, dar a luat act din presă, contrar oricăror uzanțe și reguli de procedură, despre cuantumul amenzilor aplicate băncilor în cadrul acestei investigații:o amendă în cuantum de 875,74 milioane lei (în nume propriu), respectiv cu o amendă de 85,03 milioane lei (aferentă OTP Bank România).
Banca Transilvania așteaptă, în continuare, comunicarea oficială scrisă a deciziei de sancționare și motivarea acesteia.
POZIȚIA BĂNCII TRANSILVANIA:
„Respingem vehement concluziile raportului, ne reafirmăm nevinovăția și considerăm că decizia nu are nicio fundamentare și nicio bază reală. Dincolo de implicațiile financiare, suntem determinați să ne apărăm reputația.
Anunțăm că, odată cu confirmarea oficială a deciziei și a motivării acesteia, vom iniția demersurile legale de contestare a acesteia la Curtea de Apel București. Totodată, suntem pregătiți să ne adresăm oricăror instanțe sau autorități competente, interne și internaționale, pentru deplina protejare a drepturilor noastre.
Împreună cu juriștii interni, avocații externi și auditorii, suntem convinși că există premise solide pentru obținerea unei decizii favorabile în instanță, demontând complet acuzațiile Consiliului. Avem încredere deplină în procesul de justiție din România.
Considerăm că, pe fond, propunerea de sancționare a Băncii Transilvania ignoră atât cadrul legal aplicabil sectorului bancar, cât și modul în care este supravegheat și reglementat, precum și faptul că BT a acționat în conformitate cu legislația, cu regulile pieței și cu standardele impuse de autoritățile de reglementare.
Din punct de vedere formal, ne exprimăm rezervele față de modul în care a fost gestionată această situație în general și, în special, atragem atenția asupra comunicării deficitare în raport cu părțile implicate. Constatăm cu surprindere că informații de interes major sunt dezvăluite în presă înainte de a ne fi transmisă o comunicare oficială scrisă.
Decizia Consiliului Concurenței vine într-un moment complicat pentru țară și economia națională, moment în care băncile sunt principalul pilon al stabilității economice și financiare, de la sectorul bancar existând printre puținele speranțe de relansare economică. Diminuarea capitalizării viitoare a băncilor (în total) cu suma vehiculată ar putea duce la o potențială diminuare a creditării în sistemul bancar cu până la 5 miliarde de euro.
Decizia arbitrară și nefondată a Consiliului Concurenței poate cauza reducerea șanselor relansării economice imediate.
În contextul în care Consiliul Concurenței a anunțat ieri decizia, luată după audierea băncilor, reprezentanții UniCredit Bank, bancă pentru care s-a dispus o amendă de 431,03 milioane de lei, au declarat:
“Poziția noastră este fără echivoc: decizia Consiliului Concurenței este injustă, nefundamentată și o respingem ferm. Modul în care a fost gestionată această investigație arată că niciunul dintre argumentele tehnice și juridice prezentate pe parcursul audierilor nu a fost de fapt analizat. Ne exprimăm profunda dezamăgire față de caracterul arbitrar al acestui act administrativ.
Vom contesta această decizie în instanță, unde vom prezenta aceleași dovezi de nevinovăție, incontestabile din punct de vedere legal. Avem deplină încredere în imparțialitatea și echidistanța instanțelor de judecată pentru a face lumină în acest caz soluționat pe repede-înainte și pentru a ne repara reputația pusă la îndoială pe nedrept.”
Consiliul a anunțat ieri amenzile și a confirmat astfel informațiile publicate anterior în exclusivitate de Profit.ro.
„Vom lupta să ne dovedim nevinovăția și să arătăm că BT a acționat corect și legal. Decizia Consiliului Concurenței, în legătură cu „investigația ROBOR”, dovedește o profundă lipsă de înțelegere a funcționării sistemului financiar și a regulamentelor privind calcularea ROBOR.
Mai mult, decizia Consiliului Concurenței încurajează populismul și subminează șansele unei relansări economice, într-o perioadă complicată pentru țară și economie, perioadă în care sistemul bancar este pilonul principal al stabilității economice”, arată Tetik.
„Vom contesta decizia, adresându-ne instanțelor și autorităților competente, din țară și din străinătate. Ne vom apăra reputația și vom demonta acuzațiile. Decizia publicată astăzi este doar un prim pas și există numeroase alte modalități prin care putem scoate la lumină adevărul. Mergem înainte, cu curaj. Susținem economia și românii și nu dăm înapoi atunci când știm, cu certitudine, că avem dreptate”, adaugă Tetik.
Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România după active. Grupul a încheiat cu un profit net de 950 de milioane de lei primul trimestru, în creștere cu un sfert, și active de aproape 213 miliarde de lei.
Mesajul BRD
"BRD a luat cunoștință de anunțul public al Consiliului Concurenței privind decizia în cadrul investigației referitoare la mecanismul de stabilire a ratei ROBOR în raport cu cele 10 bănci comerciale participante și își exprimă dezacordul ferm față de concluziile acesteia.
După comunicarea deciziei și analiza considerentelor pe care se întemeiază, banca va utiliza toate căile legale disponibile pentru a contesta decizia Consiliului Concurenței.
Conduita BRD a fost în permanență deplin conformă cu cadrul legal și de reglementare aplicabil. BRD a respectat întocmai regulile și procedurile care guvernează rata ROBOR, acționând în litera și spiritul reglementărilor în vigoare.
Surprinzător, ne aflăm în situația în care respectarea riguroasă a cadrului de reglementare a condus, în mod paradoxal, la o sancțiune.
Suntem încrezători că, în urma parcurgerii tuturor etapelor legale, instanțele competente vor clarifica pe deplin această situație, vor restabili o interpretare corectă a cadrului aplicabil și vor exclude ipoteza oricărei încălcări a reglementărilor de concurență.
În același timp, impactul reputațional generat de această decizie afectează percepția asupra întregului sistem bancar din România, într-un moment în care stabilitatea și capacitatea lui de a finanța economia sunt esențiale.
BRD își va continua misiunea de a sprijini economia românească, a finanța clienții și a contribui la stabilitatea și dezvoltarea sistemului financiar."
Mesajul UniCredit
În contextul în care Consiliul Concurenței a anunțat ieri decizia, luată după audierea băncilor, reprezentanții UniCredit Bank, bancă pentru care s-a dispus o amendă de 431,03 milioane de lei, au declarat:
“Poziția noastră este fără echivoc: decizia Consiliului Concurenței este injustă, nefundamentată și o respingem ferm. Modul în care a fost gestionată această investigație arată că niciunul dintre argumentele tehnice și juridice prezentate pe parcursul audierilor nu a fost de fapt analizat. Ne exprimăm profunda dezamăgire față de caracterul arbitrar al acestui act administrativ.
Vom contesta această decizie în instanță, unde vom prezenta aceleași dovezi de nevinovăție, incontestabile din punct de vedere legal. Avem deplină încredere în imparțialitatea și echidistanța instanțelor de judecată pentru a face lumină în acest caz soluționat pe repede-înainte și pentru a ne repara reputația pusă la îndoială pe nedrept.”
Amenzile au fost aplicate astfel:
● Banca Comercială Română SA: 577,36 milioane lei;
● BRD-Groupe Société Générale SA: 412,47 milioane lei;
● Banca Transilvania S.A.: 875,74 milioane lei;
● Banca Transilvania SA (pentru fapta realizată de OTP Bank România SA, pe care a preluat-o): 85,03 milioane lei;
● ING Bank N.V. Amsterdam Sucursala București: 405,91 milioane lei;
● Raiffeisen Bank România SA: 442,49 milioane lei;
● Exim Banca Românească SA: 96,49 milioane lei;
● CEC Bank SA: 332,98 milioane lei;
● UniCredit Bank SA: 431,03 milioane lei;
● Banca Comercială Intesa Sanpaolo România SA: 28,1 milioane lei;
● Libra Internet Bank SA: 45,86 milioane lei.
















