Grupul bancar Garanti anunță că a avut cel mai bun an în România

Grupul bancar Garanti anunță că a avut cel mai bun an în România
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 feb 2018

Grupul Garanti România, care reunește Garanti Bank, Garanti Leasing și Garanti Credite de Consum, a realizat un profit net consolidat de 143,4 milioane lei în 2017, fiind cel mai bun an al grupului în România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Grupul a înregistrat anul trecut venituri nete consolidate de 620,7 milioane lei, precum și o creștere de aproape 13% a volumului total de active, care a urcat la 11,44 miliarde lei.

La nivel individual, Garanti Bank a înregistrat un profit net de 109,7 milioane lei la finalul lunii decembrie, ajungând la o rentabilitate a capitalurilor proprii (ROE – return on equity) de peste 10%, toate liniile de business generând profitabilitate. Strategia băncii a determinat creșteri anuale de 8,1% a volumului de credite (de la 6,71 miliarde lei în 2016, la 7,25 miliarde lei în 2017), precum și de 22,8% a volumului de depozite (de la 6,24 miliarde lei în 2016, la 7,67 miliarde lei în 2017).

Rata creditelor neperformante a scăzut progresiv, fiind semnificativ sub media pieței, în timp ce rata de acoperire a creditelor neperformante cu provizioane se poziționează peste nivelul de 50%. Indicatorii de solvabilitate și lichiditate s-au îmbunătățit, indicând o capitalizare puternică și o lichiditate adecvată, în timp ce costul scăzut al riscului reflectă sustenabilitatea pe termen lung a modelului de afaceri al băncii.

ING România anunță un nou model operațional: reconfigurează operațiunile bancare din rețeaua de sucursale și mizează tot mai mult pe digital CITEȘTE ȘI ING România anunță un nou model operațional: reconfigurează operațiunile bancare din rețeaua de sucursale și mizează tot mai mult pe digital

“2017 a fost cel mai bun an al nostru în România și avem o strategie pe termen lung de a fi un partener financiar de încredere pentru clienții noștri, pe toate segmentele de afaceri, și de a ne menține profitabilitatea într-o manieră sustenabilă. Suntem o bancă de importanță sistemică și ne propunem să ne consolidăm poziția”, a declarat Ufuk Tandoğan, CEO Garanti Group Romania.

Garanti Bank este printre primii cinci emitenți de carduri de credit din piață, Bonus Card fiind unul dintre cele mai apreciate instrumente de plată, în timp ce rețeaua de POS-uri depășește 12.000 de unități.

Garanti Credite de Consum a atins un profit net de 19,6 milioane lei, iar Garanti Leasing, un profit net de 14,2 milioane lei.

Grupul Garanti România este deținut de către Turkiye Garanti Bankasi (TGB), a doua cea mai mare bancă privată din Turcia. În 2017, TGB a înregistrat un venit net consolidat de 6,39 miliarde lire turcești (1,41 miliarde euro) și active de 356,33 miliarde miliarde lire turcești (78,68 miliarde euro), în timp ce contribuția la economie s-a reflectat printr-un portofoliu de credite (cash și non-cash) în valoare de 285,55 miliarde lire turcești (63,05 miliarde euro). TGB deservește 15 milioane de clienți în zonele corporate, comercial, întreprinderi mici și mijlocii, precum și retail, cărora le oferă servicii financiare integrate. Grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) este acționarul majoritar al TGB. Anul trecut, BBVA a înregistrat un volum consolidat al activelor de 690,06 miliarde euro și un profit net atribuibil de 3,52 miliarde euro.

Grupul Garanti reunește Garanti Bank, Garanti Leasing (marca sub care funcționează compania Motoractive IFN SA) și Garanti Credite de Consum (marca sub care funcționează Ralfi IFN SA). Cele doua instituții financiare nebancare completează oferta Garanti Bank cu produse specifice de leasing (leasing financiar – vehicule, echipamente și imobiliar – și sale & lease-back), servicii de administrare a flotelor, credite de consum, precum și credite ipotecare dedicate achiziției de imobile și terenuri sau refinanțării altor credite.

Grupul Garanti furnizează servicii financiare pe piața locală către peste 500.000 de clienți.

viewscnt
Afla mai multe despre
garanti bank
garanti leasing