JPMorgan și Bank of America au raportat profituri peste așteptări în T4, susținute de intensificarea tranzacțiilor

JPMorgan și Bank of America au raportat profituri peste așteptări în T4, susținute de intensificarea tranzacțiilor
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 ian 2017

JPMorgan și Bank of America, cele mai mari bănci americane, au raportat profituri peste așteptări pentru trimestrul patru, susținute de intensificarea operațiunilor de trading, pe fondul alegerilor din Statele Unite din noiembrie, soldate cu victoria lui Donald Trump, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

JPMorgan Chase, cea mai mare bancă americană în funcție de active, a obținut un profit net de 6,73 miliarde de dolari în trimestrul patru, în creștere cu 23,8% față de intervalul similar din 2015, scrie News.ro.

"Cota de piață a crescut pentru toate afacerile și au dovedit disciplina cheltuielilor, investind totodată în viitor”, a declarat directorul general Jamie Dimon într-un comunicat.

Victoria lui Trump în alegeri a declanșat un val de tranzacții cu acțiuni și obligațiuni într-o perioadă în care operațiunile de trading ale marilor bănci sunt de regulă mai reduse.

Veniturile nete totale au urcat cu 2,5%, la 24,33 miliarde de dolari, fiind peste estimările analiștilor, de 23,95 miliarde de dolari.

Datoria externă a României a continuat să crească în noiembrie 2016, ajungând la 92,5 miliarde euro CITEȘTE ȘI Datoria externă a României a continuat să crească în noiembrie 2016, ajungând la 92,5 miliarde euro

Acțiunile JPMorgan au urcat cu 23% după alegerile prezidențiale americane din 8 noiembrie.

Profitul net al Bank of America, a doua mare bancă din SUA în funcție de active, a crescut cu 46,8%, la 4,34 miliarde de dolari, susținut și de reducerea puternică a costurilor.

Veniturile totale ale Bank of Americanau avansat cu 2,1%, la 20,22 miliarde de dolari.

Acțiunile Bank of America au crescut cu 34,8% după alegerile din 8 noiembrie.

Wells Fargo, cel mai mare furnizor de credite ipotecare din SUA, a raportat tot vineri o scădere de 6,4% a profitului net, la 4,87 miliarde de dolari. Veniturile au stagnat la 21,58 miliarde de dolari.

Citigroup, Goldman Sachs Group și Morgan Stanley vor raporta rezultatele financiare săptămâna viitoare.

viewscnt
Afla mai multe despre
jpmorgan
bank of america