Marcel Boloș: Propunerea noastră este de a reduce gradual plățile în numerar pentru că ele sunt sursa plăților la negru

Marcel Boloș: Propunerea noastră este de a reduce gradual plățile în numerar pentru că ele sunt sursa plăților la negru
Profit.ro
Profit.ro
scris 3 oct 2023

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat că propunerea Guvernului este de a reduce gradual plățile în numerar pentru că ele sunt sursa plăților la negru. ”Ne așteptăm să avem și impact bugetar suplimentar prin încasarea de venituri la bugetul de stat”, a spus ministrul, el precizând că, deși este un disconfort, disciplina aceasta de care au nevoie într-o perioadă atât de complicată pentru țara noastră este mai mult decât necesară.

Eveniment Profit
Profit.ro organizează cea de-a patra ediție a evenimentului IMM, o dezbatere pe teme ce preocupă antreprenorii mici și mijlocii în această perioadă, reunind reprezentanți ai autorităților, antreprenori și manageri de companii, organizații patronale, investitori, finanțatori și consultanți de business.
Evenimentul va fi organizat cu sprijinul: CEC Bank, Raiffeisen Bank, Porsche Finance Group Romania (Sharetoo - Abonamentul Auto) si UniCredit Bank.

Urmărește-ne și pe Google News

”Propunerea noastră este de a reduce gradual plățile în numerar pentru că ele sunt sursa plăților la negru, ori, după cum știm, evaziunea fiscală și toate mecanismele prin care se face evaziunea fiscală, în ceea ce privește operațiunile prin numerar, acestea sunt frecvent folosite pentru astfel de lucruri și atunci noi avem trei paliere de măsuri”, a spus ministrul Boloș la Antena 3.

VIDEO PROFIT NEWS TV Educație cu profit – Alexandru Anghel, co-fondator SOLO: În 2023 au fost înființate cu 40% mai multe PFA. Avem un foarte mare gap față de piețele vestice CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Educație cu profit – Alexandru Anghel, co-fondator SOLO: În 2023 au fost înființate cu 40% mai multe PFA. Avem un foarte mare gap față de piețele vestice

El a precizat că primul palier este între două persoane juridice, doi comercianți, unde plafonul va fi redus de la 5.000 de lei la 1.000 de lei. ”Cu alte cuvinte, se vor putea face plăți în numerar dar în limita a 1.000 de lei, restul fiind la card sau tranzacții bancare”, a spus el. Ministrul s-a referit și la operațiunile dintre o persoană fizică și o persoană juridică, unde plafonul va fi redus gradual de la 1 ianuarie 2024, la 5.000 de lei și de la 1 ianuarie 2025 la 2.500 de lei.

”Este și un fel de acomodare a oamenilor cu aceste plăți în numerar și disciplinarea acestor categorii de tranzacții care au loc într-o perioadă în care măsurile de combatere a evaziunii fiscale sunt mai mult decât esențiale”, arată News.ro.

”Ne așteptăm să avem și impact bugetar suplimentar prin încasarea de venituri la bugetul de stat”, a mai spus ministrul. Marcel Boloș a mai explicat că argumentele celor obișnuiți cu evaziunea sunt numeroase. ”Noi nu trebuie să privim doar sub aspectul celor care fac gălăgie și nu sunt de acord cu măsurile. E adevărat că este un disconfort, dar disciplina aceasta de care avem nevoie într-o perioadă atât de complicată pentru țara noastră este mai mult decât necesară și mai ales reducerea plafonului pentru operațiunile în numerar. Numerarul în casă sau celebrele creditări de firmă în numerar sunt recunoscute pentru anvergura pe care au căpătat-o pentru ceea ce înseamnă evaziunea fiscală și, din acest punct de vedere, încercăm sub toate mijloacele. Ați văzut că am crescut inclusiv nivelul amenzilor”, a completat ministrul.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul finanțelor
marcel boloș