ASF avizează distribuirea de numerar a Fondului Proprietatea

ASF avizează distribuirea de numerar a Fondului Proprietatea
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 22 mar 2017

Returnarea de cash de 0,05 lei/acțiune votată de AGEA a Fondului Proprietatea din octombrie 2016 a fost aprobată de Autoritatea de resort. Astfel, se risipesc și ultimele emoții din piață că operațiunea ar fi putut să nu fie avizată, după ce trecuseră aproape 2 săptămâni de la data de înregistrare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Titlurile Fondului Proprietatea (FP) iese dintr-o zonă de incertitudini după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a avizat favorabil distribuția de numerar de 0,05 lei/acțiune, decizie care s-a produs cu întârzierea, chiar și după trecerea datei de înregistrare care confera dreptul deținătorilor la primirea de cash.

Operațiunea aprobată în Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din 31 octombrie 2016 a primit aprobarea supraveghetorului pieței la 2 săptămâni de la data la care acțiunile FP s-au corectat în acord cu dreptul returnării de capital și cu doar 5 zile înainte de data plății.

Mesaj din Polonia: Bursele sunt supraevaluate. O prăbușire a acțiunilor este probabilă pentru următorii 2 ani CITEȘTE ȘI Mesaj din Polonia: Bursele sunt supraevaluate. O prăbușire a acțiunilor este probabilă pentru următorii 2 ani

Într-o sesizare primită săptămâna trecută de la Asociația Investitorilor pe Piața de Capital (AIPC), ASF era avertizată că întârzierea unei decizii în acest sens ar fi deschis calea speculării acțiunilor FP în mod nelegal, creând artificial câștigători și pierzători în funcție de felul în care fiecare investitor ar fi interpretat dacă ajustarea de preț cu distribuția de numerar este justificată sau nu. Așa cum se vede pe graficul atașat, după data de înregistrare, cotația titlurilor FP s-a corectat în acord cu distribuția de numerar, prețul coborând cu peste 4%, la 0,8800 lei/acțiune, de la 0,9200 lei/acțiune.

ASF avizează distribuirea de numerar a Fondului Proprietatea

Într-o declarație pentru Profit.ro, managerul Fondului Proprietatea Greg Konieczny din partea companiei de administrare Franklin Templeton declara că și prețul de 0,9100 lei/acțiune al ofertei publice de răscumpărare derulată pentru un număr de 640 milioane de titluri proprii a fost ales luându-se în calcul și trecerea datei de înregistrare care dădea dreptul încasării sumei de 0,05 lei/acțiune.

„Amânarea deciziei ASF asupra avizării reducerii capitalului social al FP, dă naștere, după data de 7 martie 2017, posibilității speculării prețului acțiunilor FP. Această ipoteză este cu atât mai plauzibilă în cazul în care ASF nu va aviza respectiva operațiune sau va întârzia în mod nepermis această avizare”, afirma Asociația Investitorilor în scrisoarea sa către ASF în care nu excludea nici faptul că această întârziere ar putea avea la bază „motive oculte”.

viewscnt
Afla mai multe despre
fondul proprietatea
asf
bvb
aipc
bursa
franklin tempelton
greg konieczny