Bursa câștigă o treime de procent. Volumele sunt foarte mici

Bursa câștigă o treime de procent. Volumele sunt foarte mici

Sursa foto: Petr Smagin | Dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 18 mai 2022

Lichiditatea la BVB a fost foarte slabă, salvată partial de tranzacțiile pe acțiunile bancare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Mișcarea de revenire de la New York Stock Exchange a fost amendată puternic de un puseu de vânzare ce a împins din nou indicele S&P500 de puncte sub nivelul de 4.000 de puncte. Orarul de tranzacționare de la Bursa de Valori București nu a prins întreaga mișcare, astfel încât în ansamblu, închiderile au fost “pe verde”.

Astfel, indicele compozit BET-XT a urcat cu 0,20% și indicele reprezentativ BET a avut un ricoșeu de 0,32%, până la nivelul de 12.093,12 puncte, fără a fi schimbat secvența descendentă care a adus cotația în zona minimelor ultimelor 2 luni, așa cum se vede pe graficul atașat.

Bursa câștigă o treime de procent. Volumele sunt foarte mici

Pruidența investitorilor s-a reflectat mai degrabă prin reținerea de la a lua poziții în piață. Rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 26,89 milioane lei (5,43 milioane euro), unul din cele mai mici din acest an, și acesta concentrate în proporție de 40,22% de schimburile pe cele 2 acțiuni bancare liochide, ambele consemnând deprecieri: -0,43%, până la prețul de 2,3250 lei/acțiune, pentru titlurile Băncii Transilvania (TLV) care au adunat transferuri de 5,55 milioane lei și -3,24%, până la prețul de 13,72 lei/acțiune, pentru titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD), pe o activitate e 5,26 milioane lei.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Aceste creșteri pozitive vor avea un impact direct în dobânda de referință. Care este unul dintre coșmarurile băncilor centrale CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Aceste creșteri pozitive vor avea un impact direct în dobânda de referință. Care este unul dintre coșmarurile băncilor centrale

Acestea au fost urmate de acțiunile producătorilor de gaze naturale, care, în oglindă, au înregistrat creșteri în contextul adoptării de către Parlament a legii off-shore. Titlurile OMV Petrom (SNP) au avansat cu 0,4400 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 4,35 milioane lei, iar titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au avut un salt de 3,57%, până la prețul  de 45,00 lei/acțiune, pe tranzacții de 2,58 milioane lei.

Sunt mișcări care au tras în sus indicele energetic BET-NG, care a câștigat 1,20%. Pe contrasens, indicele BET-FI a alunecat cu 0,13% sub referință, până la nivelul de 49.649,33 puncte. O lichiditate mai bună, în echivalent 2,14 milioane lei, am mai consemnat pe titlurile producătorului basarabean de vinuri Purcari Wineries (WINE), care au scăzut cu 0,76%, până la prețul de 9,1800 lei/acțiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
purcari
romgaz