Bursa câștigă un sfert de procent într-o piață caracterizată de apatie

Bursa câștigă un sfert de procent într-o piață caracterizată de apatie

Sursa foto: BVB

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 3 aug 2022

La BVB am consemnat o sesiune „verde” la nivelul indicilor, însă mai multe acțiuni lichide au închis în teritoriu negativ și în care niciuna din cele mai tranzacționate 7 acțiuni nu a depășit o deviație de 1% față de referință.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

La New York Stock Exchange, raliul recent s-a accelerat și a adus indicele S&P500 peste nivelul de 4.150 de puncte, în zona maximelor locale consemnate la începutul lunii iunie. Bursa de Valori București s-a conectat aceastei mișcări, însă amplitudinea aprecierilor, ca și volumele, trădează timiditate din partea cumpărătorilor.

Ovidiu Șerdean, broker la filiala din Deva a IFB Finwest, consideră drept „apatică” piața de capital în aceste momente. „E și perioadă de concedii...”, adaugă acesta. Rulajul pe segmentul acțiuni a fost de numai 35,78 milioane lei (7,26 milioane euro). Fiind unul din agenții de bursă încă de la începuturile BVB, Șerdean spune că, deși, în general, vara a fost caracterizată de lichiditate slabă, acum lucrurile stau slab prin prisma activității: „Parcă era mai mult dinamism, mai multă substanță în piață, mai mulți bani.”

OMV Petrom, care a profitat de explozia prețurilor la carburanți și are o marjă de rafinare record, va începe plata către acționari a unui dividend special CITEȘTE ȘI OMV Petrom, care a profitat de explozia prețurilor la carburanți și are o marjă de rafinare record, va începe plata către acționari a unui dividend special

Acțiunile emitenților cu capitalizarea cea mai mare au avut toate închideri pozitive: +0,57%, până la prețul de 0,5280 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP), care au adunat cele mai marti transferuri ale zilei, de 5,07 milioane lei, +0,61%, până la prețul de 1,9640 lei/acțiune, pentru titlurile Fondul Proprietatea (FP), ce au cumulat volume echialente cu 3,46 milioane lei, și +0,25%, până la prețul de 2,0450 lei/acțiune, pentru titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au însumat schimburi de 1,31 milioane lei.

Sunt mișcări care au dat direcția pieței: +0,26% pentru indicele compozit BET-XT, +0,57% pentru indicele financiar BET-FI, care închis la nivelul de 49.891,93 puncte, +0,19% pentru indicele energetic BET-NG și +0,25% pentru indicele reprezentativ BET care la nivelul de 12.476,59 puncte se menține deasupra mediei mobile exponențiale de 200 de zile (EMA200), dea care definește trendul.

Bursa câștigă un sfert de procent într-o piață caracterizată de apatie

Pe contrasens față de restul pieței, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) s-au retras cu 0,11%, până la prețul de 46,40 lei/acțiune, pe o activitate de 3,19 milioane lei, și titlurile Evergent Investments (EVER) au coborât cu 0,43%, până la prețul de 1,1600 lei/acțiune, pe tranzacții de 2,83 milioane lei.

Nu sunt deprecieri care să fie de natură să atragă investitorii. Dacă ar fi un declin de 10-15%, aceștia ar investi, spune Șerdean. „Lumea stă și așteaptă”, afirmă acesta. „Nu vând, dar nici nu investesc, să vină cu bani suplimentari în piață, la modul serios.”

Reperul unui rulaj de 1 milion de lei a mai fost depășit de 2 acțiuni, ambele cu închideri sub nivelurile de referință: -0,22%, până la prețul de 46,40 lei/acțiune, pentru titlurile Nuclearelectrica (SNN), și -0,15%, până la prețul de 13,26 lei/acțiune, pentru titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD).

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
nuclearelectrica