Bursele mari ale lumii au avut suflu în raliul activat de cumpărători. La New York, indicele american de tehnologie Nasdaq100 câștigă peste un procent, în timp ce contractele pentru diferență pe indicele german DAX40 au revenit peste nivelul de 24.300 de puncte, fiind cu mai mult de 300 de puncte peste minimul local atins în retragerea acestei săptămâni.
Pe contrasens față de aceste mișcări, investitorii de la BVB au ales să marcheze profituri. Rezultatul a fost o sesiune în care indicele reprezentativ BET s-a corectat cu 0,41%, până la nivelul de 23.857,77 de puncte, pe fondul unui rulaj de 70,60 milioane lei (13,87 milioane euro).
Cele mai mari tranzacții ale zilei, de 18,70 milioane lei, s-au înregistrat pe titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au staționat la prețul de 30,14 lei/acțiune. Acestea au fost urmate, cu schimburi însumând 7,52 milioane lei, de titlurile Hidroelectrica (H2O), care au avansat cu 0,64%, până la prețul de 125,00 lei/acțiune.
Acțiunile producătorilor de gaze naturale au avut evoluții în oglindă: +0,10%, până la prețul de 0,9820 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP), ce au adunat transferuri de 6,11 milioane lei, și -0,10%, până la prețul de 9,7600 lei/acțiune, pentru titlurile Romgaz (SNG), care au cumulat volume echivalente cu 5,75 milioane lei.
Pe a 5-a activitate a ședinței, de 4,49 milioane lei, titlurile Digi Communications (DIGI) au staționat la maximul istoric de 102,80 lei/acțiune, care conferă operatorului telecom o capitalizare bursieră de 10,28 miliarde lei (2,01 miliarde euro).
În circumstanțele unor tranzacții de 3,26 milioane lei, titlurile Fondul Proprietatea (FP) și-au continuat mișcarea de retragere cu un -1,58%, până la prețul de 0,5600 lei/acțiune, după elanul recent antrenat de apariția unor informații care deschis calea valoirificării celei mai importante dețineri ale sale, cea de la Compania Națională Aeroporturi București. Este un recul care a tras în jos și indicele financiar BET-FI, care s-a depreciat cu 0,44%, până la nivelul de 91.629,88 de puncte.
Celălalt indice sectorial, BET-NG, care măsoară evoluția acțiunilor de pe segmentul de energie și utilități, a aluncat cu 0,15% sub referință. Din structura sa, titlurile Electrica (EL) au urcat cu 0,19%, până la prețul de 26,15 lei/acțiune, pe un rulaj de 3,40 milioane lei, și titlurile Transgaz (TGN) au suferit o corecție consistentă, de 2,06%, până la prețul de 61,70 lei/acțiune, pe transferuri de 2,35 milioane lei.
După un elan care au catapultat-o peste reperul unei capitalizări bursiere de peste 1 miliard de euro, MedLife (M) a avut o ședință negativă, în care pe schimburi de 3,22 milioane lei, titlurile sale au pierdut 1,84%, până la prețul de 9,6000 lei/acțiune. Interes a existat și pentru titlurile BRD – Groupe Société Générale (BRD) au coborât cu 2,83%, până la prețul de 24,05 lei/acțiune.
În rest, pragul unor tranzacții de 1 milion de lei a mai fost depășit de 3 simboluri, care toate au avut închideri „pe roșu”, după cum urmează: -0,71%, până la prețul de 69,80 lei/acțiune, pentru titlurile Transelectrica (TEL), -0,37%, până la prețul de 54,00 lei/acțiune, pentru titlurile Nuclearelectrica (SNN) și -1,70%, până la prețul de 28,85 lei/acțiune, pentru titlurile Premier Energy (PE).
















