Bursa – o nouă sesiune în impulsul de revenire

Într-o zi favorabilă pentru piețele de acțiuni dezvoltate, și la BVB acțiunile au câștigat în medie aproape un procent.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Bursa – o nouă sesiune în impulsul de revenire

Sursa foto: Stokkete | Dreamstime.com

Într-o zi favorabilă pentru piețele de acțiuni dezvoltate, și la BVB acțiunile au câștigat în medie aproape un procent.

Raliul de Crăciun de la New York Stock Exchange s-a accelerat și a readus indicele Dow Jones Average Industrial în zona de 36.000 de puncte. În acest context de sentiment pozitiv, apetitul la cumpărare a reevenit și la Bursa de Valori București. Rulajul pieței de acțiuni s-a majorat doar ușor, la 39,86 milioane lei (8,05 milioane euro), însă acesta a fost mai bine distribuit, cu 10 titluri românești depășind reperul unor schimburi de 1 milion de lei.

Cele mai mari tranzacții, în valoare de 6,51 milioane lei, s-au înregistrat pe titlurile TeraPlast Bistrița (TRP) care au avansat cu 0,32%, până la prețul de 0,9350 lei/acțiune. Acestea au fost urmate în clasamentul lichidității, cu tranzacții de 4,25 milioane lei, de titlurile Băncii Transilvania (TLV) care au urcat cu 0,79%, până la prețul e 2,5400 lei/acțiune. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), s-a apreciat cu 0,48%, până la prețul de 16,82 lei/acțiune, pe fondul unor transferuri de 1,25 milioane lei.

Acțiunile companiei Softbinator Technologies, cu ambiții de expansiune în America, ajung pe bursă la un preț cu 10% peste cel al plasamentului privat. Capitalizare de 66 milioane lei CITEȘTE ȘI Acțiunile companiei Softbinator Technologies, cu ambiții de expansiune în America, ajung pe bursă la un preț cu 10% peste cel al plasamentului privat. Capitalizare de 66 milioane lei

Au supraperformat pieței, titlurile MedLife (M) care au avut un salt de 2,62%, până la prețul de 23,50 lei/acțiune, pe o activitate de 2,76 milioane lei, dar și producătorii de gaze naturale: +1,63%, până la prețul de 37,50 lei/acțiune, pentru titlurile Romgaz Mediaș (SNG) care au adunat volume echivalente cu 2,30 milioane lei, și +1,58%, până la prețul de 0,4825 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP) ce au cumulat schimburi de 1,72 milioane lei.

Acestea, alături de creșterea cu 0,95%, până la prețul de 1,9040 lei/acțiune, a titlurilor Fondul Proprietatea (FP) au antrenat mișcarea în sens ascendent a întregii piețe: +0,81% pentru indicele compozit BET-XT, +0,26% pentru indicele financiar BET-FI care a închis la nivelul de 51.251,39 puncte, +1,12% pentru indicele energetic BET-NG și +0,91% pentru indicele reprezentativ BET care la nivelul de 12.591,82 puncte se află în zona mediile mobile exponențiale de viteză în proporții Fibonacci, așa cum se vede pe graficul atașat.

Bursa – o nouă sesiune în impulsul de revenire

Pe contrasens față de restul pieței, titlurile One United Properties (ONE) s-au corectat cu 2,08%, până la prețul de 1,2260 lei/acțiune, pe al 3-lea rulaj al pieței, de 3,50 milioane lei, și titlurile Aquila (AQ) s-au depreciat cu 0,72%, până la prețul de 5,5000 lei/acțiune, similar cu cel al ofertei publice primare, pe fondul unor schimburi de 2,23 milioane lei.

Reperul unor tranzacții de 1 milion de lei a mai fost depășit de titlurile Nuclearelectrica (SNN), care au avansat cu 1,17%, până la prețul de 43,40 lei/acțiune, și de titlurile grupului bancar austriac Erste (EBS), listate secundar la BVB, care au închis ședința în staționare pe referința de miercuri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0950 -0.0009-0.02 %
1 USD4.3215 +0.0257+0.60 %
1 GBP5.9031 +0.0177+0.30 %
1 CHF5.5510 +0.0138+0.25 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Cotidianul.ro
Playtech.ro
Cele mai citite